Amplifică procesul de auto-cunoaștere și dezvoltare personală
Îți sunt alături!
Nici măcar cerul nu este limita!
În anul 2013 am intrat într-un amplu proces de auto-cunoaștere și dezvoltare personală, proces ce va continua cât timp eu voi experimenta această realitate numită Pământ. În tot acest proces am avut alături de mine niște oameni extraordinari, care mi-au facilitat atât acumularea de cunoștințe și informații noi, cât și experiențe transformatoare și trăiri profunde, ce au determinat schimbări în perspectiva mea asupra lumii și, implicit, transformări profunde ale acestei experiențe numită viață.
Cred că acest drum al auto-cunoașterii și dezvoltării personale este parcurs mai eficient atunci când avem alături ghizi care să ne susțină să vedem ce nu putem vedea de unuii singuri, să căutăm în cotloanele ființei noastre în care nu ne-am gândi să căutăm singuri, care să grăiască lucruri pe care nu am vrea să le auzim sau pe care nici nu știam că avem nevoie să le auzim. Și asta știind că schimbărea rămâne în continuare în responsabilitatea și în putereanoastră. Toată această muncă de auto-cunoaștere și dezvoltare ce este a fiecăruia dintre noi și nu poate fi făcută de nimeni altcineva în locul nostru, poate fi facilitată și ne putem simți susținuți în acest proces, atunci când avem alături oamenii potriviți.
Dacă îți dorești să ai alături (încă) un astfel de om, sunt aici să te susțin cu toate informațiile și cunoștințele pe care le-am acumulat, cu toate experiențele și conștientizările pe care le-am avut în propriul meu de drum de auto-cunoaștere, pentru ca tu să te apropii tot mai mult de esența ta.
Ce înseamnă o întâlnire unu la unu cu mine?
O întâlnire unu la unu cu mine înseamnă un timp în care să te observi mai atent, în care să descoperi din programele, credințele și valorile ce te blochează și te limitează, un timp în care să lucrezi cu tine și cu aceste programe, un timp în care să descoperi perspective noi din care să te uiți la viața ta și la evenimentele din ea, un timp în care să te pui pe tine în centrul atenției și în care să îți întorci privirea spre interior, acolo unde se află și soluțiile.
Totul stă în puterea ta și intenția mea pentru timpul petrecut împreună este să facilitez manifestarea potențialului pe care tu deja îl ai.
Sunt aici să te ascult, să îți creez un spațiu de siguranță în care să te exprimi, însoțindu-te și ghidându-te, pentru ca tu să descoperi soluțiile și rezolvările ce deja există în tine.
Utilizez în acest proces o serie de tehnici și instrumente, completate de cunoștințe și înțelegeri din diferite sfere ce privesc holistic ființa umană, pentru a te susține să te cunoști mai bine, să aduci mai multă claritate în ceea ce îți dorești și în modul în care îți poți atinge obiectivele , să îți descoperi și accesezi resursele interioare, sau să creezi noi resurse și oportunități de creștere și dezvoltare.
Alege tipul de susținere care ți se potrivește
Coaching 101
Acest tip de susținere îți este potrivit dacă îți dorești să te cunoști și să te înțelegi mai bine la nivel mental și emoțional.
Dacă îți dorești să descoperi sau să amplifici resursele interioare, pe care le ai deja în tine și pe care poate nu știi cum să le accesezi, dacă îți dorești să găsești în tine soluțiile și rezolvările la situațiile de viață pe care le experimentezi, fie că este vorba de viața personală sau profesională, Coaching 101 este alegerea potrivită.
Problema este soluția iar rezolvările sunt deja în tine, fie că vorbim de încrederea de sine, relații armonioase, schimbarea locului de muncă, creșterea performanței, dezvoltarea unor noi competențe și abilități, descoperirea scopurilor & obiectivelor și a modalităților de a le atinge.
CoachingX 101
Acest tip de susținere îți este potrivit dacă îți dorești să te cunoști și să te înțelegi mai bine atât la nivel mental și emoțional, cât și din punct de vedere biologic.
CoachingX 101 combină într-un mod non-intruziv toate bunele practici și tehnici din Coaching 101 cu înțelegerea profundă dată de Cele 5 Legi Biologice ale Naturii.
CoachingX aduce în plus pe lângă tot ce presupune Coaching 101 să descoperi sau să aprofundezi cum funcționează organismul uman din perspectiva Legilor Biologice și cum emoțiile pe care le experimentezi se reflectă și îți vorbesc prin corpul tău.
Am conceput CoachingX 101 pentru a aduce împreună susținerea necesară în identificarea și înțelegerea mesajelor pe care corpul ni le transmite despre emoțiile și trăirile din fiecare clipă și însoțirea în procesul de descoperire și transformare a meta-programelor ce stau în spatele acestor mesaje.