Nodul la plămâni

#ExperiențaCuCele5LegiBiologice

Cu ceva vreme în urmă am avut ocazia să stau de vorbă cu un cuplu care trecea printr-o experiență (lecție) de viață oarecum provocatoare pentru ei. Doreau să știe dacă uleiurile esențiale le pot fi de ajutor, dat fiind faptul că soțului tocmai i se descoperise un nodul la plămân. Acest lucru era cu atât mai surprinzător cu cât cu domnul în cauză nu fuma (deci „cauza” convențională a acestor tipuri de manifestări nu putea fi pusă la socoteală) și, în general, se bucura de o stare bună de sănătate.

Le-am răspuns că, în mod clar, uleiurile esențiale îl pot susține pe domn în situația prin care trece, și le-am propus, înainte de a ajunge la ce și cum să folosească, să abordăm mai întâi partea emoțională a situației din perspectiva Celor 5 Legi Biologice ale Naturii.

„Ce înseamnă că respirăm?” i-am întrebat.

„Păi, înseamnă că suntem vii.”, au răspuns amândoi.

„Exact, înseamnă că trăim. Respirația înseamnă viață.”

Am continuat apoi:

„De aceea, atunci când ne temem pentru viața noastră, sau pentru viața unei ființe dragi nouă, creierul pornește un program biologic special cu sens, de adaptare și supraviețuire, care determină modificări la nivelul organului responsabil cu respirația – adică la nivelul plămânilor, mai exact al alveolelor pulmonare. Și ce face acest program este să determine o multiplicare celulară, o creștere celulară adeno-plată de tip resorbtiv (adică absoarbe mai mult), la nivelul alveolelor pulmonare, pentru ca omul să poată absorbi mai bine „gura de aer”. La nivel biologic, frica de moarte se traduce prin incapacitatea de a respira. De aceea, acele creșteri celulare sunt de fapt celule care sunt destinate să ajute omul să respire mai bine, să își ia gura de aer vitală. Și mai întâi creierul va comanda multiplicarea celulelor normale, specifice alveolelor pulmonare. Aici medicina convențională pune diagnostic folosind termenul „benign”. Atunci când conflictul este intens și/sau durează o perioadă lungă de timp, „văzând” că nu îi sunt „suficiente” aceste celule în plus pentru a absorbi mai bine gura de aer, creierul va da comanda dezvoltării și multiplicării unor celule supra-specializate, etichetate în zona convențională, drept „maligne”. Acestea nu au o structură bine definită, arătând ca niște mici „mutanți”. Nu este nimic malign, sau benign, sunt doar celule care vin să răspundă nevoilor biologice, în funcție de intensitatea și durata conflictului. Dacă cercetătorii convenționali ar studia acele celule pe care le numesc „maligne”, ar observa că ele pot absorbi de peste 30 de ori mai mult oxigen decât celulele obișnuite din alveolele pulmonare.”

„La el a fost diagnosticat un nodul, de dimensiuni mai mici.” a spus doamna.

„Atunci când ne temem pentru propria viață, se vor forma numeroși noduli în alveolele pulmonare, iar când ne temem pentru viața cuiva drag, se va forma un singur nodul. Deci, pentru viața cui vă este teamă? Ce s-a întâmplat în viața dumneavoastră în ultima vreme?”

„Nu îmi este teamă pentru nimeni. Nu s-a întâmplat ceva deosebit în viața mea în ultima vreme.” a răspunsul domnul.

Moment în care ochii doamnei s-au umplut de lacrimi.

„Uitându-mă la reacția soției dumneavoastră, dați-mi voie să nu vă cred.” i-am răspuns.

„Păi...au plecat toți trei băieții de acasă, să muncească.” a spus doamna printre lacrimi. „Iar unul dintre ei s-a angajat șofer de cursă lungă.”

„Daaa. Și eu știu ce înseamnă să fii șofer de cursă lungă.” a completat dânsul, moment în care mie una mi-a fost clar pentru cine era frica de moarte.

„Ce înseamnă?” l-am întrebat.

„Păi... păi, e o muncă grea, obositoare, se pot întâmpla multe.” a răspuns el.

„Ce se poate întâmpla?” am continuat, intenția mea fiind să îl ajut să conștientizeze el însuși care este frica, deoarece îmi era clar că domnul din fața mea se afla într-o fază de negare a propriilor emoții.

„Păi, nu știu, ... de exemplu, poate adormi...” a continuat el cu vocea scăzută.

„Și ce se poate întâmpla dacă adoarme la volan?” am întrebat eu.

„- ....”

Răspunsul verbal nu a mai venit pentru că domnului în cauză i-au apărut lacrimi în ochi și cuvintele i s-au oprit în gât. Nu a putut nici măcar să rostească faptul că îi era teamă pentru băiatul lui că ar putea muri, în timpul unei curse, adormind la volan.

„Aici este cauza emoțională a situației pe care o experimentați la nivel fizic.” i-am spus.

„Cum ar fi însă dacă ați considera că toți trei băieții sunt pe fiecare pe drumul cel bun, că și-au ales și au tot dreptul să își aleagă drumul în viață așa cum consideră ei că este mai bine și că cel mai mult le puteți fi de folos proiectând lucruri bune despre ei și viețile lor? Știți, gândurile sunt energie. Și gândurile pe care alegem să le hrănim cel mai mult sunt cele care încep să densifice materia și să capete formă, iar apoi se manifestă în viețile noastre. Cunoașteți vorba „de ce îți este frică, de aia nu scapi” nu-i așa? Exact despre asta este vorba. Cu cât ne este mai teamă și hrănim cu atenția noastră frici și temeri cu atât le dăm mai multă putere ca ele să se manifeste. La ce vă servește dumneavoastră și cum le servește copiilor să aveți astfel de temeri?”

„Da, așa este, nu ne ajută cu nimic.” a spus dânsul.

„Și nu doar că nu vă ajută, însă, iată, această teamă pe care nu v- o recunoașteți, face ca creierul dumneavoastră să caute să vă ajute așa cum știe el mai bine, prin aceste mecanisme biologice (programele biologice speciale cu sens de adaptare și supraviețuire) pe care le are la dispoziție, ceea ce determină modificări la nivel fizic în corpul dumneavoastră. Așa că, cu cât mai repede vă liniștiți și vă căpătați încrederea în copii, cu atât mai repede și creierul dumneavoastră se va opri din a căuta să vă ajute.”

„Am înțeles.” a spus dânsul.

„Spuneți-mi, cine în familia dumneavoastră se îngrijora foarte mult?” l-am întrebat, intuind faptul că, și în cazul lui, acest program de îngrijorare, de teamă, nu era al lui, ci era învățat din familie.

„Mama.” a spus el.

„Și pentru cine se îngrijora mama?” l-am întrebat eu, știind deja răspunsul.

„Păi, pentru mine, că eram pe tir.” a răspuns el.

„Am înțeles. Și totuși, iată că v-ați descurcat, chiar dacă ați avut probabil și provocări în meseria pe care ați avut-o.”

„Da, m-am descurcat.” a spus el.

„Și atunci, cum ar fi să aveți și dumneavoastră încredere în copilul dumneavoastră că și el  se poate descurca orice situație i s-ar ivi în cale, să credeți în el și în faptul că are toate resursele de care are nevoie pentru a trece peste orice provocări i-ar apărea în drumul vieții? Cu cât dumneavoastră aveți mai multă încredere în copii dumneavoastră, cu atât și ei vor avea mai multă încredere în ei înșiși și  vor lua decizii mai bune pentru ei. Și mai mult, cum ar fi să îi mulțumiți mamei dumneavoastră că v-a purtat de grijă și, în același timp, să îi lăsați ei programul acesta de îngrijorare, căci vă spun că el nu vă aparține, doar l-ați preluat de la ea, de copil, fiind ceea ce ați văzut în familie. Este, însă, în puterea dumneavoastră să alegeți să aveți încredere în copiii dumneavoastră și să proiectați despre ei cele mai bune și fericite scenarii de viață.”

„Da, așa este.”

I-am recomandat să învețe și să practice tehnica de eliberare emoțională EFT – Emoțional Freedom Technique, a lui Garry Craig, pentru a lucra cu el pe aceste aspecte emoționale referitoare la băieții lui, pentru a se susține în procesul de schimbare a tiparelor mentale de frică și îngrijorare și de înlocuire a lor cu unele de încredere și bunăstare.

De asemenea, i-am recomandat să folosească simfonia celulelor protocolul Maxim alternat cu cel Respirator, o simfonie o dată la două zile, timp de o lună, iar apoi să reducă frecvența aplicărilor o dată la 3 zile, după încă o lună o dată la 4 zile și să folosească alături de această simfonie, din abundență, de uleiurile din gama emoțională Console, Peace, Forgive, Balance, Elevation și Motivate, atât topic, cât și difuzate.

Și i-am mai spus să își amintească mereu că ceea ce face corpul lui este să caute să îl ajute pentru a face față acelor emoții negate, care însă în subconștient clocotesc și care determină acele modificări la nivel fizic.

Am vrut să împărtășesc cu voi această experiență, pentru că discuția cu domnul respectiv mi-a amintit de un clip de-al lui Edith Kadar, pe care îl văzusem cu ceva vreme în urmă, despre cele 5 etape ale suferinței, prima fiind Negarea – „Eu? Eu nu am nicio problemă!”.

Mulți oameni rămân blocați în această primă etapă a suferinței și cu cât ignoră sau îngroapă mai adânc emoțiile și trăirile pe care le experimentează, cu atât mai mult creierul lor va considera că este necesar să îi ajute și va declanșa programele biologice cu sens de adaptare și supraviețuire, pentru a îi susține să facă față acelor trăiri și emoții reprimate. Amintiți-vă că una din caracteristicile șocului biologic care determină pornirea unui program biologic este aceea că el este experimentat în solitudine, ca și cum nimeni nu ne poate înțelege suferința.

Gândiți-vă că însuși Dr. Hamer a reușit să își susțină pacienții care au ajuns la el să oprească acele programe biologice, vorbind cu ei. Căci, în realitate, faptul că a vorbit cu ei i-a ajutat pe oameni să elibereze acele emoții din subconștient. Și odată eliberate, ele nu au mai avut forța de a menține programele biologice. De aceea, vă îndemn și eu să vorbiți despre lucrurile care vă apasă. Căutați oameni care să vă asculte, rugați-i să vă ofere puțin din timpul lor pentru a vă descărca. Și dacă nu găsiți pe cineva care să vă poată oferi din timpul lor pentru a vă asculta, scrieți, scrisul de mână este la fel de eliberator. Puteți scrie iar apoi să ardeți hârtia și să aruncați cenușa la toaletă. Ambele gesturi, au la nivel simbolic, o acțiune de eliberare. Dacă nu îndrăzniți să spuneți unei persoane ce aveți pe suflet, puteți lua o poză de-a ei și să vă descărcați. La nivel subconștient nu va fi o diferență că vorbiți persoanei reale sau unei poze. Lăsați să iasă afară tot ce simți, fără să vă judecați pentru gândurile și trăirile voastre.

Uneori este suficientă conștientizarea emoțiilor din spatele suferințelor fizice, iar alteori este nevoie de mai mult. Este nevoie ca omul să schimbe programele subconștiente care determină perspectivele pe care le are asupra acelor situații de viață trăite conflictual, să le pună într-o altă lumină, astfel încât ele să înceteze să mai producă efecte la nivel fizic. Am descoperit că Recadrarea (Reframing), tehnică pe care am învățat-o în cursul de NLP, este o modalitate foarte eficientă de a pune lucrurile într-o altă perspectivă. Această tehnică am utilizat-o și în discuția cu acel domn, căutând să îi arăt că se poate uita la situația lui particulară și dintr-un alt unghi. Am dedicat acestei tehnici un articol separat, pe care îl puteți citi aici pe site.

De asemenea, pentru a ajunge la miezul problemei, am folosit o altă tehnică NLP, care se numește Chunk-Up/Down, despre care am mai scris în articolul cu tema Frica de moarte, articol pe care îl putți citi aici pe site. Această tehnică presupune adresarea de întrebări succesive care să conducă omul spre miezul „problemei”. Și este mult mai eficient când omul, răspunzând la aceste întrebări, ajunge singur la cauza problemei, decât dacă i s-ar spune direct care este problema. Dacă nu ați citit acel articol, vă recomand să o faceți. Îl găsiți în linkul de mai jos.

Sper ca cele de mai sus să vă fie de ajutor în a vă găsi curajul de vă uita la voi și la trăirile voastre cu mai multă deschidere și sinceritate pentru a depăși etapa negării, căci doar recunoscând și acceptând că simțim emoțiile pe care le simțim, că avem gândurile pe care le avem, că experimentăm trăirile pe care le experimentăm, putem să lucrăm conștient și pro activ cu noi înșine pentru a ne elibera și vindeca.

Să vă fie de folos!

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I