Atașamentul de boli și suferințe

...sau despre cum poate fi sabotată vindecarea prin limbaj

 

Revin asupra unui subiect despre care am mai scris în trecut și despre care, cu siguranță, voi mai scrie și în viitor, anume limbajul.

Pentru că observ adesea, în jurul meu, oameni care „AU” tot felul de boli, probleme, suferințe, necazuri, ș.a.m.d. m-am gândit să abordez din nou subiectul limbajului, de data aceasta din perspectiva atașamentului exprimat în vorbire și, implicit, în gândire, față de diferitele provocările ce apar în viața de zi cu zi.

Sper să vă fie de folos și să vă ajute să transformați modul în care gândiți, vă exprimați, vă comportați și, în cele din urmă, creați.

Așadar, de ce este atât de important limbajul? Ce sunt cuvintele?

În esență, cuvintele sunt etichete, sau, altfel spus, niște convenții pe care oamenii le-au stabilit pentru a comunica între ei. Prin urmare, am putea spune că limbajul este un instrument de comunicare.

Limbajul este, însă, cu mult, mult mai mult de atât! Ceea ce nu suntem învățați, deși ar trebui să se întâmple încă din primii ani de viață, este că limbajul este un puternic instrument de creație.

Gândește-te unde au fost toate lucrurile care te înconjoară – scaunul pe care stai, telefonul, tableta sau laptopul de pe care citești aceste rânduri, mașina cu care mergi, hainele cu care te îmbraci?...Ele toate au fost mai întâi și mai întâi gândul unui om. Și acel gând s-a manifestat și a devenit realitate.

Așa se întâmplă cu toate gândurile noastre, cu cât ele sunt alimentate mai mult, adică sunt mai prezente în mintea noastră, cu atât capătă mai multă putere și densitate, ajungând într-un final să se materializeze și să capete o formă în lumea fizică.

Atenția este energie și acolo unde ne îndreptăm atenția acolo direcționăm energia și forța noastră creatoare.

Și pentru că gândurile sunt, în esență, un amalgam din toate aceste etichete cărora le spunem cuvinte, rezultă că toate cuvintele și felul în care le folosim, reprezintă materialul din care se nasc propriile noastre creații, pe care le experimentăm apoi în acest plan tridimensional, pe care îl numim Realitate. Realitatea este însă departe de a fi doar ceea ce noi percepem prin cele 6 simțuri pământești, extrem de limitate.

Iată deci, că ceea ce gândim, cuvintele pe care le folosim atât în dialogul nostru exterior, cât mai ales în dialogul interior, sunt de fapt baza de la care pornim în manifestarea propriilor realități.

Și atunci, de ce să nu folosim acest instrument atât de puternic într-un mod productiv, care să ne creeze mai multe resurse, mai multe oportunități, o situație de viață bună, sănătate, prosperitate, abundență, relații armonioase? De ce nu am utiliza acest instrument cu conștiență și prezență, direcționând în mod voit energia creatoare?

Cred că răspunsul cel mai simplu este pentru că nu ne învață nimeni și pentru că nici nu se dorește să devenim conștienți de acest lucru.

Cu toții rulăm zilnic zeci de mii de gânduri ce izvorăsc din neconștient, fiind conștienți doar de o mică fracțiune din ele. Nimeni nu poate răspunde la întrebarea „Care o să îți fie următorul gând?”. Și adesea, pe cerul minții gândurile sunt ca norii negrii de dinaintea unei furtuni, sau chiar furtuni în toată regula. Cu cât frica în care trăiești este mai mare, cu atât mai înnorat și mai întunecat este și cerul minții. Iar norii aceștia sunt, de fapt, toate cuvinte pe care le folosești în dialogul tău interior și exterior – cuvinte care sunt agregate în propoziții, în fraze, ce se derulează permanent pe cerul minții.

Cuvintele sunt în același timp și un puternic instrument de programare a neconștientului. Ceea ce auzi în mod repetat, chiar și dacă ceea ce „auzi” este ceea ce tu însuți îți spui și vocea este doar în mintea ta, ajungi să crezi, să integrezi ca și valori, credințe, iar apoi te vei manifesta din acest sistem interior de credințe și valori.

Iată deci, de ce este esențial să acorzi limbajului importanța cuvenită.

 

În acest sens, este extrem de contraproductiv să te referi la situațiile provocatoare din viața ta, prin care ai trecut, treci sau vei trece și pe care vrei să le rezolvi folosind verbul „A AVEA”. „A AVEA ” înseamnă a poseda, a deține, înseamnă că ceea ce „AM” este al meu, îmi aparține.

De câte ori te-ai surprins spunând „Am o ...boală.”? Sau „Am ... probleme cu banii.”? Sau „Am ... probleme în relație.”? Sau „Am ... probleme la locul de muncă.”? Sau orice alt „AM”?

Unde le ai mai exact? Pe ce raft le ți? Le ai in bibliotecă, în buzunare, în geantă? Unde le ai pe toate acestea? ...În neconștient le ai, adică exact în acea parte a minții care deține controlul  în 90% din timpul în care ești treaz, acea parte de unde izvorăsc gândurile (cuvintele ce le auzi în mintea ta), care sunt, așa cum spuneam, sunt energie creatoare.

Cum crezi că poți să atragi sănătate, vitalitate, abundență, prosperitate, când cuvintele care rulează pe cerul minții sunt mereu din registrul „Am o boală...” / „Am probleme...”/ „Am dificultăți...”, etc.?

Uneori sunt uimită să constat cât de atașați sunt unii oamenii de bolile și suferințele lor și cum se exprimă în raport cu ele.

„O am și mă descurc cu ea...” – Unde o ai? Cum o ai? Nu vrei mai bine să scapi de ea?

„Mi-e dată și o duc...” – De cine ți-e dată? Cum o duci, în spate? În brațe?

„Am diagnosticul de ...” – Unde îl ai? Pe raft acasă pe o bucată de hârtie...Dar îl ai undeva în corp diagnosticul respectiv?

„De când am boala ...” – Și cât vrei să o mai ții?

”Are o răceală...” – Unde o are, în ce parte a corpului? E mică, e mare? Ce formă are? Ce culoare are?

Atunci când exprimarea este de așa natură, fie că este în scris, fie că este în vorbirea orală, atunci în mod automat și gândurile sunt de aceiași natură. Aceleași gânduri rulează pe cerul minții și îl întunecă tot mai mult și mai mult.

Și dacă acestea sunt exprimările și deci gândurile, cum poate atunci un om să creeze o realitate în care este sănătos, când el la nivel neconștient este atașat de boala lui, de suferința lui iar atenția lui, energia lui creatoare, este direcționată spre boală și suferință?

Mai mult, atunci când „AI” ceva, orice ar fi acel ceva, ia în considerare faptul că neconștientul tău nu va vrea niciodată să îți ia ceva ce consideri că este al tău și îți aparține, ceva de care ești atașat. Prin urmare, este lesne de înțeles de ce, atât de adesea, în cazul oamenilor care „AU” procesul de vindecare/rezolvare este ori îngreunat, ori de-a dreptul blocat.

Un alt aspect care intervine în acest tablou este cel al câștigurilor neconștiente pe care unii oamenii le au în urma bolilor, suferințelor, provocărilor prin care trec. Nu ți s-a întâmplat să cunoști oameni care să vorbească atât de mult de bolile și de suferințele lor încât par că nu au alte subiecte de discutat? Mai mult, unii oameni par chiar că „se laudă/ se mândresc” cu bolile și problemele lor. Îți sunt cunoscute exprimări precum „Ce ai tu e nimic, eu am ceva și mai și...”, „Aaa, dar stai să vezi ce am eu!”, sau „Ce am eu nu se mai vindecă.”

Oamenii care au astfel de câștiguri neconștiente se vor referi în mod special la bolile și suferințele lor ca la ceva ce le aparține, este ceva ce face parte din ei, din identitatea lor. Identificarea aceasta prin exprimări de tipul „EU AM”, în traducere pentru subconștient eu sunt una cu boala, problema, provocarea, este una dintre cele mai mari piedici pe care oamenii și le pun în calea vindecării, rezolvării, schimbării, transformării realităților lor.

Și poate te întrebi ce sunt aceste câștiguri neconștiente la care fac referire. Ei bine câștigurile neconștiente sunt acele avantaje, beneficii, pe care o anumită situație etichetată drept negativă le aduce și de care omul nu este conștient. Atenția, îngrijirea sau grija celor din jur, acceptarea, importanța, sunt doar câteva exemple de câștiguri neconștiente pe oamenii le obțin adesea din situațiile de viață provocatoare pe care le „AU”.

 

Dar, oare cum ar fi oare dacă pe cerul minții ar treace gândurile ca niște norișori albi și pufoși, care să lase cerul senin și liber în urma lor? Cum ar fi să te uiți la toate gândurile ca și cum te-ai uita din avion de la înălțimea de 10 mii de metrii spre pământ?

Cum ar fi să începi să îți vezi gândurile „de sus”,  adică din poziția de observator, fără să le mai dai greutate, fără să le mai judeci, fără să te mai atașezi de ele?

Practicarea auto-observării este cel mai valoros proces pe care îl poți face în acest sens.

Poți începe această călătorie exersând, cât mai des (la început mai puțin des, apoi tot mai des), observarea cuvintelor pe care le gândești, pe care le rostești, pe care le așterni în scris și din care, în cele din urmă, te manifești.

Poate fi o provocare la început, însă cu cât practici mai mult această stare de auto-observare, cu cât observi mai mult unde sunt atașamentele și să te eliberezi de ele, înlocuind tiparele verbale vechi și nefolositoare cu unele noi utile, cu atât vei putea crea mai multe resurse, mai multe oportunități, abundență, prosperitate și vitalitate.

Și dacă te întrebi cum ai putea să te referi la situațiile prin care treci folosind o exprimare care să susțină vindecarea, o exprimare fără atașamente, iată mai jos câteva exemple.

În loc de „am” folosește „experimentez”. În loc de „boală/durere” numește simptomele – presiune, tensiune, arsură, furnicătură, amorțeală, etc. Evită să numești organele din corp. Vorbește întotdeauna la trecut de situațiile pe care vrei să le rezolvi în viața ta, ca și cum ele sunt deja rezolvate.

Astfel, vei rupe atașamentele și îi vei transmite neconștientului tău un mesaj clar și precis legat de ce îți dorești să rezolve.

Amintește-ți că starea de boala este doar o percepție. Poți alege „să ai” o bolnă sau poți alege „să experimentezi niște simptome” care ști că vor trece. E totul în puterea ta.

 

 

Despre astfel de lucruri vom discuta și nu doar vom discuta, ci le vom pune și în practică, în sesiunile interactive săptămânale ale cursului „Cele 5 Legi Biologice ale Naturii Fundamentals”.

Dacă vrei să înveți cum funcționează corpul tău cu adevărat, care sunt procesele pe care le derulează în diferite situații și să și lucrezi cu tine pentru a îți transforma tiparele limitative și blocante, atunci mai ai încă timp să te înscrii la acest curs care va începe pe data de 8 mai 2023. Locurile sunt limitate și au început deja să se ocupe. Accesează secțiunea Cursuri din site și completează formularul de înscriere.

Dacă vrei să afli mai multe despre curs, structură, gândirea care a stat la baza lui, modalitatea de desfășurare, platformă și alte informații cu privire la această inițiativă, atunci te invit cu drag la unul dintre webinar-iile gratuite dedicate acestui demers. Următorul webinar va avea loc pe data de 22 aprilie 2023, de la ora 13:30, ora României. În secțiunea Evenimente găsești formularul de înscriere, procesul de înscriere fiind rapid și facil.

Aștept cu drag întâlnire cu tine atât în cadrul webinar-iilor, cât și în cadrul cursului.

 

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I

Next
Next

Transa de autoritate