Cum abordăm holistic Grădinița

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un subiect delicat și în același timp foarte prezent în viața multor familii, anume mersul la grădiniță.

Am să vă vorbesc despre acest subiect ca un „outsider”, deoarece noi am ales calea Homeschooling-ului pentru familia noastră. Înțeleg, însă, că această cale nu este posibilă și nici potrivită multor familii, însă acest lucru nu micșorează impactul emoțional pe care această etapă îl are în viața unui copil. Și cu cât acest pas se face mai devreme, cu atât mai intens va fi impactul emoțional resimțit de copil.

Am decis să scriu acest articol deoarece de când studiez Cele 5 Legi Biologice ale Naturii și, cu precădere, de când am intrat în lumea uleiurilor esențiale, vorbind cu multe mămici despre provocările de sănătate pe care le experimentează copilașii lor, nu mi-a fost deloc greu să văd urmările pe care mersul le grădiniță (mai ales cel timpuriu) le are asupra copiilor.

Așadar, perspectiva pe care vreau să v-o prezint este aceea a modului în care acest eveniment se manifestă din punct de vedere biologic în viața copiilor și care sunt soluțiile pe care le puteți folosi pentru a reduce pe cât posibil impactul asupra stării de bine și sănătății copiilor.

Până în prezent, am întâlnit multe cazuri de copii care experimentează tot felul de simptome datorate programelor biologice declanșate de mersul la grădiniță. Simptomele cel mai des întâlnite sunt la nivelul epidermei – erupții, eczeme, însă am întâlnit și situații în care simptomele se manifestau la nivelul ochilor – conjunctivită – separare vizuală, la nivelul sistemului respirator – secreții nazale – conflicte de adulmecare, la nivelul laringelui - tuse – conflicte de frică/spaimă și altele.

Cred că este esențial pentru orice părinte al cărui copil urmează să înceapă grădinița să conștientizeze că în viața copilului său urmează să aibă loc niște schimbări majore, însoțite de un tumult de emoții, printre care dominante sunt frica și nesiguranța. Și mai cred că poate fi foarte dăunător pentru copil ca părinții să ignore toate aceste aspecte de ordin emoțional și să considere că mersul la grădiniță este un lucru pe care copilul îl va accepta așa pur și simplu, ca pe un lucru firesc.

În cartea Conceptul Continuum, Jean Liedloff povestește experiențele ei în culturile indigene întâlnite în diferite triburi, unde copii erau ținuți în comunitate, alături de familie și membrii comunității până la vârste mai mari, 6-7 ani. Și mai descrie remarcabilele diferențe observate în dezvoltarea acelor copii, în starea lor de bine psihică, fizică și emoțională și, implicit, în starea lor de sănătate.

Iar acest lucru nu este deloc surprinzător, dacă înțelegem că pentru un copil părinții sunt centrul universului și toată lumea lor se învârte în jurul lor. Părinții sunt farul luminos de la malul mării pentru orice copil, far care îl ghidează și îi oferă siguranța supraviețuirii.

Ori, este ușor de înțeles că în primii ani de viață un copilaș de 2-3 ani are capacități foarte reduse să înțeleagă și să gestioneze faptul că părinții lui îl duc și îl lasă într-un loc străin, necunoscut lui, cu oameni necunoscuți, de ce ei fac asta, dacă și când se vor întoarce, să nu îi vadă, să nu poată fi luat în brațe atunci când are nevoie ș.a.m.d.

De asemenea, trebuie să înțelegem faptul că aceste evenimente declanșează valuri de emoții și trăiri pe care la aceste vârste ei nu le pot înțelege și gestiona (să ne gândim doar că și pentru noi adulții este dificil uneori să ne înțelegem și să ne gestionăm emoțiile, dar pentru un copil de 2-3-4 ani) și că singurul mod în care le poate exprima este prin corpul lor și prin limbajul acestuia.

Cine își imaginează că un copil de 2-3 ani înțelege și poate fi liniștit că este despărțit de părinți, trăiește într-o iluzie. Etalonul stării emoționale interioare este starea de sănătate fizică și psihică a copilului. Așadar, atunci când un copil se îmbolnăvește des, când comunicarea cu cei din jurul său este perturbată, acestea sunt semne clare că emoțional acel copil trece prin multe provocări. Și cel mai adesea părinții își vor îndrepta atenția spre efecte (simptomele fizice) și nu spre cauzele reale, adică cele emoționale.

O altă capcană în care am observat că unii părinți cad, este aceea de a confunda resemnarea cu acceptarea sau înțelegerea.

Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu mămici legat de grădiniță și care să îmi spună „Dar lui/ei îi place la grădiniță, se joacă, râde, este vesel/veselă când o iau.”

Păi nu este oare și firesc să fie vesel(ă) pentru revederea cu părintele sau persoana familiară care merge să îl/o ia înapoi? Însă la întrebarea „Dar cum este/se comportă dimineața?” (când se văd cu adevărat emoțiile copilului), răspunsurile au fost întotdeauna de genul „Aaaa, dimineața plânge./ Nu vrea să meargă/ Abia pot pleca de acolo.”

Ei bine dragi părinți, atunci, în acele momente, copilul arată ce simte cu adevărat față de această despărțire. Și chiar dacă la un moment dat manifestările exterioare vor înceta, aceasta nu este, sub nicio formă, o garanție a faptului că în interior, emoțiile acelea nu se mai trezesc. Însă, doar pentru că s-a resemnat cu ceea ce se întâmplă, nu înseamnă că este ok cu ceea ce se întâmplă.

Gândiți-vă la propriile experiențe. Puteți observa tipare în care copiii voștri manifestă simptome la nivel fizic? Căci nu rareori am auzit părinți spunându-mi „A început grădinița și apoi a trebuit sa stea acasă că s-a îmbolnăvit.” Sau „S-a întors din vacanță la grădiniță (școală) și apoi a trebuit să stea iar acasă că a răcit.”

Și lucrurile se complică și mai tare atunci când se instalează șine și simptomele încep să se repete ori de câte ori sunt experimentate acele șine, pentru că șocul inițial (conflictul biologic inițial), a fost asociat cu diferiți factori din mediu, de la locul în sine (grădinița/școala), la obiecte folosite în acele momente (piese de vestimentație, ghiozdănel, jucării, etc.), la sunete, mirosuri, momentul din zi, din an, atingeri, persoane.

Apoi, trebuie luate în considerare și conflictele pe care le pot experimenta copiii în raport cu colegii, educatorii sau alte persoane cu care interacționează cât timp sunt la grădiniță. Spre exemplu, o jucărie smulsă din mână poate declanșa emoții foarte puternice la un copilaș de 2-3 anișori. Și deși pentru noi, oamenii mari, această situație pare să fie o banalitate, vă asigur că pentru un copilaș lucrurile stau cu totul diferit. Și nefiind alături de ei în astfel de situații, iar pentru ei fiind dificil, sau chiar imposibil pentru început, să exprime verbal acele emoții trăite, este de la sine înțeles că ele se vor manifesta apoi prin diferite conflicte biologice (digestive, teritoriale, de furie, de spaimă, etc.)

Am scris cu precădere despre copiii mici, însă este clar că aceste emoții nu ocolesc nici copiii mai mari, care au trecut de nivelul de grădiniță. Dar așa cum scriam și la început, cu cât sunt mai mici, cu atât lucrurile sunt experimentate mai intens, iar, din punctul meu de vedere, oricât de mult „le-ar plăcea” grădinița, nu cred că există copil care să fie fericit să fie separat de părinții lui cu orele, în primii ani de viață.

AȘADAR, CE ESTE DE FĂCUT?

Așa cum scriam într-un alt articol, un instrument foarte benefic pe care îl avem la îndemână în a lucra cu emoțiile copiilor este vorbitul în somn. Citiți mai în detaliu despre experiența mea cu aceast instrument și despre cum îl practic eu în linkul următor.

https://www.facebook.com/groups/donectar/permalink/3010182925935240

Vorbitul în somn poate fi folosit inclusiv în cazul mersului la grădiniță (sau la școală) și nu pentru a transmite copilului că „este bine și fericit la grădiniță”, căci aceasta ar fi doar o manipulare săracă a subconștientului lor, ci atât pentru a le comunica situația familiei, constrângerile și provocările prin care trece, de ce s-a optat pentru această soluție (de ce este necesar să lucreze ambii părinți, dinamica familiei), cât și pentru a îi asigura că întotdeauna vă veți întoarce după ei, că vă pot spune oricând dacă ceva nu le place acolo și că veți ține mereu cont de ceea ce vă vor spune, să îi rugați să vă acorde cum pot ei mai bine sprijinul lor în a susține dinamica familiei prin a rămâne liniștiți și încrezători cât timp sunt departe de voi, să îi asigurați că vă gândiți la ei și mai presus de toate că îi iubiți necondiționat.

Și este bine să începeți acest proces cu mai mult timp înainte de începerea grădiniței (școlii) și de fiecare dată înainte de încheierea unei vacanțe. Și chiar dacă poate dura un timp până când veți vedea schimbări, sunt sigură că vă veți mulțumi pentru calea aleasă.

Un alt instrument pe care îl puteți utiliza atât pentru a susține trecerea cu mai multă ușurință prin situațiile în care apar simptome fizice, cât și pentru a preveni și susține organismul în ansamblul lui, îl reprezintă, bineînțeles, uleiurile esențiale. Aveți aici pe grup nenumărate relatări cu experiențe în care copilașii au fost susținuți în diferite simptomatologii, pe diferite sisteme (digestiv, respirator, tegumentar, musculo-scheletal, etc.), cât și recomandări pentru prevenție și întreținere.

Însă, poate, cel mai important este să căutați să amânați, pe cât de mult posibil, începerea grădiniței.

Între 2 și 4 ani poate că nu vi se pare că este o diferență foarte mare și dacă ar fi să vorbim matematic, lucrurile așa ar părea să fie. Însă, gândiți-vă că din perspectiva unui copil este dublul vieții lui. În niciun caz nu putem compara diferența aceasta de vârstă după standardele noastre de adult, unde între 32 și 34 de ani poate nu ni se pare așa un mare lucru, însă vă asigur că în dezvoltarea unui copil, diferența între 2 și 4 ani este uriașă. Achizițiile care se produc în acei 2 ani sunt extraordinare și este benefic ca ele să se facă în mijlocul familiei.

Mulți dintre voi ați auzit de „cei 7 ani de acasă” și este mare păcat că prin ei se înțelege doar „bună purtare”, un copil „ascultător” (adică obedient), însă semnificația celor 7 ani de acasă este cu mult mai profundă și are, în fapt, legătură cu etapele de dezvoltare a copilului și a modului în care funcționează creierul uman. Căci abia după vârsta de 6-7 ani creierul unui copil începe să funcționeze și pe undele alfa, ceea ce numim capacitate de analiză, logică, capacitate de evaluare a situațiilor în care se află, distincția între diferite modele comportamentale, etc. Ori, până la acea vârstă, achizițiile pe care le fac copiii sunt esențiale pentru ca ei să se poată descurca apoi cât mai bine în lumea care îi așteaptă.

Și legat de lumea care îi așteaptă, aud adesea în jurul meu „Lasă-l să se lovească de mic de greutăți, așa învață cum este viața.” Nu am să detaliez și alte versiuni, dar înțelegeți ideea. Să lăsăm copiii în vâltoarea evenimentelor, aparent, să se călească.

Dar oare chiar asta se întâmplă?

Oare lăsați de mici să „facă față greutăților” construim cu adevărat adulți echilibrați, responsabili, care înțeleg ce este compasiunea, sprijinul, comunitatea și, mai ales, iubirea necondiționată, când ei înșiși nu au primit aceste lucruri în cele mai critice momente ale vieții lor?

Oameni dragi, să îi punem pe copii să facă față greutăților nu îi călește, ci din contră, îi alienează de natura lor interioară, îi face să creadă că nu sunt demni de iubire, compasiune și suport și nicidecum nu îi face mai buni și mai puternici. Este trist cât de distorsionat au ajuns să fie privite lucrurile și cât de puțin este înțeleasă, în mod real, dezvoltarea ființei umane și nevoile ei în primii ani de viață.

Și, adesea, pe lângă motivul acesta al călirii copiilor de la vârste fragede, aud un alt motiv asupra căruia vă recomand să contemplați, anume acela al socializării, formulat adesea la modul „E bine că merge (la 2-3-4 ani) la grădiniță, că socializează.”

Dragi părinți, la aceste vârste copiii nu socializează, la aceste vârste copiii descoperă și caută să înțeleagă lumea din jurul lor. Mai mult, rețineți că modelul de socializare va fi preluat din familie, din felul în care adulții din jurul lui socializează și interacționează cu cei din jurul lor, mai mici și mai mari. Nu grădinița îi învață să socializeze, ci acolo ei vor reproduce modelul de socializare preluat din familie. Copiii vor avea nenumărate ocazii de a învăța să socializeze observând interacțiunile pe care părinții lor le au cu cei din jurul lor, cum reacționează în diferite situații față de alte persoane, cum se raportează la cei mai tineri ca ei, dar și la cei mai mari ca ei, cum fac cunoștință cu o persoană nouă, cum deschid o discuție, cum o încheie, ș.a.m.d.

Rețineți că socializarea, ca și toate celelalte abilități și comportamente, se modelează din familie în primii 7 ani de viață. Așadar, fiți fără grijă, că nu îi veți priva pe copii de socializare lăsându-i să se bucure mai mult timp alături de voi de anii copilăriei.

Mai mult, aveți în vedere că în Canada, Ministerul Educației a desfășurat un studiu care a dovedit faptul că acei copii care au stat în primii ani de viață alături de familiile lor (studiul s-a desfășurat pentru evaluarea rezultatelor sistemului de homeschooling) au demonstrat abilități de socializare mult mai dezvoltate la aceștia în raport cu copii din sistemul convențional de educație.

Și să nu credeți că sistemul convențional vrea să aibă parte de adulți responsabili și conștienți de puterea lor interioară. Iar acesta este tocmai unul dintre motivele pentru care se forțează integrarea copiilor în sistem de la vârste tot mai fragede (a se vedea obligativitatea grădiniței de la 3 ani), în condițiile în care pentru părinți sunt create sisteme care să îi mențină tot mai ocupați cu munca, ore în șir, stat peste program, oboseală și stări de spirit tot mai joase, care evident, afectează dinamica familiilor și forțează mână părinților să lase aceste separări mult prea precoce să se producă.

Reflectați asupra acestor lucruri, discutați cu familia extinsă (bunici, mătuși, frați, surori, etc.), prieteni apropiați și vedeți în ce măsură puteți fi susținuți de alți membri ai familiei/comunității (în trecut copiii erau crescuți de întreaga comunitate în care se nășteau, lucru ce încă se mai întâmplă în unele culturi), pentru prelungi cât mai mult posibil timpul petrecut de copil în sânul familiei, în primii ani de viață.

Faceți o economie a familiei și puneți în balanță nu doar veniturile aduse de cei doi părinți ci și costurile pe care acest lucru îl presupune, căci, adesea, economiile care se pot face prin prezența permanentă a unui părinte acasă (cel puțin în primii ani de viață ai copilului) sunt semnificative.

Și mai reflectați și asupra faptului că nu întotdeauna costurile sunt materiale, iar în primii ani de viață se pun piesele fundației pe care se va forma viitorul adult.

Să vă fie de folos!

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I

🙏❤️