Cum abordăm holistic alăptatul

Alăptarea este un subiect foarte drag sufletului meu. De aceea, sper ca rândurile ce urmează să fie de folos atât viitoarelor mămici care își doresc să alăpteze, cât și mămicilor care alăptează deja.

Menționez, tot acum la început, că acest articol nu judecă alegerile niciunei mame de a își alăpta sau nu bebelușul, ci are ca scop să aducă mai multă cunoaștere asupra acestui subiect sensibil. Experiența proprie cu alăptatul mi-a demonstrat cât de importantă, aș putea spune chiar crucială, este informarea pe acest subiect, pentru o alăptare lină și armonioasă.

Am alăptat prelungit, la cerere, cu multă dăruire și iubire, 4 ani și jumătate. Pentru mine alăptarea a fost calea de a mă reconecta cu bebelușul meu după o naștere traumatizantă (la vremea aceea), cu spitalizare de 10 zile și o întârziere în începerea alăptării de 5 zile.

Mi-am dorit să nasc natural, o naștere cu blândețe prin care să îmi întâmpin puiul așa cum credeam eu că este de cuviință să se întâmple. Avem însă să trăiesc cea mai importantă și profundă lecție din viața mea, lecție care m-a adus astăzi unde sunt.

Nimic din ceea ce am visat și planificat în legătură cu nașterea nu s-a întâmplat. Am mers la un spital vestit pentru practicarea nașterilor cu blândețe, doar ca să descopăr ce înseamnă să nu îmi ascult intuiția și să nu iau în seamă semnele care mi s-au arătat. Am ajuns la spital unde mi s-a spus din prima clipă că nu am să pot naște natural, eu având contract semnat de naștere naturală cu blândețe. La momentul la care s-a declanșat travaliul, după 24 de ore de când s-au rupt membranele, senzațiile care au venit în nici o oră erau de-a dreptul insuportabile. Am țipat de m-a auzit tot spitalul, sunt sigură de asta. Mai târziu aveam să înțeleg și cât l-au afectat pe bebelușul din burtică acele țipete, însă în acele momente nu mai raționam. Moașa de serviciu venea și se uita la mine și îmi spunea „Ai vrut naștere naturală, acum stai și îndură...”. O vorbă bună, un cuvânt de alinare nu mi-a adresat...Doctorița de gardă era obosită după o săptămână de cezariene, așa că tot venea să vadă dacă nu vreau să intru în operație. La un moment dat am cerut să mi se facă cezariană și atunci nu au mai vrut ei. Nu au vrut să îmi facă nici o anestezie și mi-au zis că trebuie să se mai dilate colul. Apoi, când într-un final au decis să îmi facă o epidurală, mi-au făcut-o greșit, așa că a fost nevoie să o repete, eu având contracții la minut.

Spre dimineața am reușit să adorm puțin și când m-am trezit au constatat că avem febră. Nu cunoșteam Cele 5 Legi Biologice așa cum le cunosc acum, așa că i-am crezut și m-am lăsat dusă în sala de operații pentru o cezariană de urgență. A fost șoc și groază pentru mine la acel moment. Am ieșit din sala de operații anesteziată sufletește, nu mai simțeam nimic. Soțul a fost cu copilul de când l-au scos din burtică, la măsurători, iar când am ajuns în salon mi l-au adus și pe bebe, care nu a mai plecat de lângă noi de atunci.

Mi l-au pus pe piept și mă uitam la el și îmi doream din tot sufletul să simt că am născut. Nu mi-au dat voie să îl alăptez pentru că mi-au administrat antibiotic, pentru „așa-zisa infecție” și mi-au spus că nu am voie, deși am aflat apoi, chiar de la unul din neonatologii spitalului că aș fi avut voie, cu o pauză de la administrare.

Dar toate au fost lecții pentru care acum sunt profund recunoscătoare. Mi-am dat seama că aveam multe de înțeles, asumat și vindecat și că aceea a fost experiența prin care a trebuit să trec pentru a îmi da seama ca nimeni, dar nimeni în afară de mine nu a fost responsabil pentru tot ceea ce am experimentat în acele momente.

Cinci zile am așteptat să îmi alăptez copilul și când într-un final mi-au dat voie și l-am pus la sân, am simțit și eu în sfârșit că am născut. A fost o senzație pe care cuvintele nu o pot descrie și pe care am să o prețuiesc toată viața mea.

Și nu a fost deloc un început lin și ușor. După cinci zile în care am așteptat aveam sânii angorjați și tari ca piatra. Am avut însă binecuvântarea unui înger de femeie, căreia îi voi fi recunoscătoare toată viața pentru că a fost acolo în acele momente să mă susțină în acea experiență total nouă pentru mine. De la pornirea lactației, până la cum să îl atașez pe bebe, cum să îl țin, mi-a fost alături cu tot ce am avut nevoie.

Dacă citești aceste rânduri femeie dragă TE IUBESC și ÎȚI MULȚUMESC ETERN.

Am plecat într-un final acasă unde am continuat cu dificultății alăptatul. Foloseam protecții de silicon, bebe era foarte agitat în urma tuturor emoțiilor cu care eu am ieșit încărcată din spital, plângeam mult și el și eu, era hipertonic, nu lua în greutate, ba mai mult pierduse din greutate de când ajunsesem acasă, mă dureau sânii și făceam răni, experimentam o constipație acută și niște crize de hemoroizi grave, căci conflictele pur și simplu colcăiau.

Mi-au trebuit aproape 5 luni să încep să mă liniștesc și să accept că tot ce am experimentat a fost creația mea. Să accept că oamenii care au fost acolo au fost niște suflete prietenoase care și-au asumat „ingratul” rol de a îmi oferi acea lecție de care aveam mare nevoie. Căci este o vorbă, când ești la fundul hăului, nu ai unde să te mai duci decât în sus. Care mi-a fost semnalul de alarmă? Copilul. Copilul îmi arăta toată suferința pe care o țineam în mine, tot ce nu iertam, tot ce nu eliberam din suflet.

În urma acestei experiențe am renăscut, pur și simplu am ieșit un alt om. Și după ce toate au fost vindecate și iertate nu am putut să mă uit altfel la tot ce am trăit decât cu o profundă recunoștință. Iar alăptatul a fost acel lucru care m-a ținut pe linia de plutire, să spun așa. Atunci când copilul era la sân, pentru câteva momente, nimic nu mai conta, eram doar eu și el și o stare incredibilă de iubire ce îmi inunda toată ființa.

Și chiar dacă nu a fost deloc ușor la început, mai ales fizic, am ales să perseverez, gândindu-mă că dacă nașterea nu a ieșit așa cum mi-am dorit, cu alăptatul am să reușesc. Și a meritat din plin, căci am ajuns și la momentul în care alăptarea a devenit pur și simplu o bucurie și o încântare pentru suflet.

De câte ori mi-a fost dificil (operația durea, copilul sugea și din oră în oră și uneori stătea cu orele la sân, de dormit dormeam puțin și destul de chinuit) și simțeam că nu mai pot îmi aduceam aminte de tot ce citisem în cartea Dr. Jack Newman, Ghid pentru alăptare, despre cât de importantă și mai ales benefică este alăptarea pentru ființa umană.

Căci alăptarea nu este doar hrană fizică, este mai întâi hrană pentru suflet, conectare și siguranță, confort și liniștire. Gândiți-vă că după ce am stat 9 luni în burtica mamei noastre, unde ne-am simțit protejați, hrăniți și unde toate nevoile noastre ne-au fost împlinite fără întârziere, venim într-o lume nouă și total necunoscută. Bătăile inimii mamei, mirosul ei, vocea ei sunt cele mai familiare și cunoscute lucruri din această nouă și necunoscută lume. De aceea efectul psihologic și emoțional pe care alăptatul îl are depășește cu mult beneficiile fizice, care și ele sunt extraordinare.

Mi-a fost de mare ajutor să cunosc faptul că în primele luni de viață copilul cere să fie alăptat foarte des în primul rând pentru că stomacul lui este foarte mic, în prima zi de viață este cât o minge de ping-pong, și în al doilea rând pentru că laptele matern se digeră și se absoarbe foarte repede și ușor.

Astfel, am rămas încrezătoare atât în capacitatea corpului meu de a îi oferi atât cât are nevoie, cât și în el că știe cât și când are nevoie. Am întâlnit adesea mămici care au întrerupt alăptarea pe motivul că nu se sătură copilul. Nimic mai neadevărat. Doar gândindu-ne la cât de mic este stomacul unui nou născut ne putem da seama că bebelușul pur și simplu nu are cum să sugă cantități mari de lapte și de aceea va cere sânul des. Și, așa cum spuneam mai sus, nu tot timpul va cere la sân pentru că îi este foame, alăptatul fiind cel mai important mecanism de reglare a emoțiilor pe care un nou născut îl are.

Da, nu este ușor și adesea poate fi extenuant pentru o proaspătă mămică, ceea ce p poate face să nu mai aibă încrederea în uimitoarea inteligență a corpului ei și în uimitoarea inteligență a copilașului ei.

Mi-a fost de mare ajutor să cunosc faptul că laptele se produce în timpul alăptării și că producția de lapte este stimulată însuși de suptul bebelușului. Mi s-a părut absolut fascinant faptul că laptele matern nu este niciodată la fel și că se adaptează nevoilor copilașului din exact acel moment. Atunci când saliva din gurița copilului atinge sânul, corpul, în inteligența lui supremă, face instant o citire a informațiilor pe care le primește prin salivă și adaptează întreaga chimie pentru a răspunde nevoilor bebelușului. Mai mult, am găsit la fel de incredibil faptul că laptele matern este VIU, conținând sute de specii de bacterii și micro-organisme benefice bebelușului.

Mi-a fost de mare ajutor să realizez faptul că atunci când bebelușul plânge foarte mult și este agitat la sân nu este pentru că nu se satură, ci se datorează stării mamei, pe care el o resimte atât la nivel energetic, cât și prin hormonii secretați în organism și care invariabil ajung în laptele matern. Astfel că, dacă mama se află într-o stare de stres, anxietate, tensiune, toți acei hormoni de stres, adrenaline, nor-adrenaline, cortizol, vor ajunge și ei în corpul bebelușului prin lapte. Am putut să observ direct cum stările mele de anxietate, de suferință, nedreptatea pe care o percepeam că „mi s-a făcut”, influențau direct și intens starea bebelușului meu și la fel de direct am putut să observ cum el s-a liniștit când eu m-am liniștit.

Mi-a fost de mare ajutor să cunosc faptul că pe măsură ce cresc bebelușii experimentează pusee în care sug mai mult. Iar asta din nou, nu se datorează faptului că nu se satură. Este un mecanism foarte inteligent pe care mama Natură l-a creat pentru ca organismul mamei să se adapteze la cerințele în creștere ale bebelușului. Stimulând mai intens sânul în acele perioade, comanda primită de către creier este că trebuie crescută producția de lapte, iar asta se va întâmpla direct proporțional cu nevoile bebelușului, pe care el singur știe să le comunice.

Mi-a fost de mare ajutor să cunosc faptul că o atașare corectă evită crearea de răni și elimină disconfortul în timpul alăptării. Și până când am deprins atașarea corectă a bebelușului la sân, atunci când s-a întâmplat să apară ragade, să fie sânii dureroși, am folosit lanolină pură, care mi-a fost de mare ajutor. Nu foloseam la vremea aceea uleiurile esențiale, însă cu siguranță mi-ar fi prins extrem de bine.

Mi-a fost de ajutor să cunosc faptul că nimic în casă nu este mai important decât crearea legăturii dintre mine și copil și că treburile casei pot fi preluate cu succes și de către partener sau lăsate pe mai târziu.

Mi-a fost de un imens ajutor să știu că atunci când îmi alăptez copilul este esențial să îl privesc și să îmi vadă toată atenția concentrată asupra lui. Las un sfat aici, nu alăptați copilul în timp ce vorbiți cu alte persoane, vă uitați la telefon sau sunteți atente în altă parte. Alăptatul este despre conectarea mamă-copil și ea se realizează în primul rând prin intermediul contactului vizual. Priviți-l cu toată blândețea, seninătatea și iubirea de care sunteți capabile, căci fața mămicii este barometrul după care bebelușul se va ghida.

Alături de susținerea deplină a soțului, toată această cunoaștere mi-a fost sprijinul în a alăpta prelungit, la cererea copilului, respectându-i nevoile primare de hrană fizică, hrană emoțională și adaptare.

Apoi, pe măsură ce am început să aprofundez Cele 5 Legi Biologice ale Naturii, am început să văd o latură cu totul nouă a alăptatului și am înțeles cum lipsa de informare, practicile abuzive din maternități și, adesea, lipsa de încurajare și susținere a proaspetelor mămici în alăptare, din partea familiei, apropiaților, personalului din maternități, conduce la o multitudine de conflicte, atât la bebeluș, cât și la mămică.

Fie că vorbim de conflicte de separare ce afectează ductele galactofore, de conflicte de auto-devalorizare, de conflicte de separare la bebeluși, sunt multe situații care ar pute fi evitate dacă ar exista o cunoaștere mai profundă a ceea ce presupune alăptarea bebelușului.

Și nu doar începutul alăptării poate declanșa conflicte biologice ci și înțărcarea. Atunci când înțărcarea este făcut de nevoie, sau din frică, spre exemplu acceptarea ideii că bebelușul nu se satură, și fără ca bebelușul să fie pregătit pentru această etapă, pot apărea din nou conflicte biologice de separe pe ductele galactofore, conflicte de auto-devalorizare ca urmare a sentimentelor de vinovăție pe care mămicile le trăiesc, conflicte de separare la copil cu manifestări la nivelul epidermei (dermatite, eczeme, mai ales pe obraji și piept).

Cred că multe din aceste situații pot fi evitate în primul rând prin informare din surse ce pun cu adevărat accentul pe importanța și susținerea alăptării. Pot ajuta discuții cu alte mămici care au avut o experiență reușită în alăptare pentru a le cunoaște povestea și a înțelege ce le-a ajutat să aibă o astfel de experiență. Poate ajuta participarea la cursuri susținute de consultanți în alăptare, iar atunci când este nevoie poate face o diferență extraordinară chiar suportul direct al unui astfel de consultant specializat în alăptare. Pot ajuta tehnicile de eliberare emoțională, vorbitul în somn cu bebelușul, terapia iertării Ho’Oponopono.

Și bineînțeles că pot fi utilizate uleiurile esențiale, acest minunat instrument de susținere, pentru a stimula lactația (Fenicul, Copaiba, Anason Stelat), pentru calmarea sânilor și a ragadelor, pentru liniștirea și reglarea stării mămicii și implicit a copilului, pentru un somn mai odihnitor pentru mămică, pentru o dispoziție mai bună și pentru mai multă vitalitate și energie. M-am gândit adesea, după ce am început să utilizez uleiurile esențiale, cât de bine mi-ar fi prins la naștere și în alăptare să cunosc și să utilizez aceste minunate daruri ale Naturii. Dar toate se întâmplă fix la timpul lor.

Și totul cred că pornește de la înțelegerea importanței și a beneficiilor pe termen lung, la nivel fizic și emoțional, pe care alăptarea le aduce atât bebelușului, cât și mămicii.

Adesea, femeile au nevoie de susținere atât pentru a se înțelege în viitorul sau noul rol de mamă, cât și pentru a își găsi resursele interioare de care au nevoie pentru a face din maternitate o experiență împlinitoare. Multe femei aleg să sufere în solitudine, neștiind cât de eliberator poate să fie pentru ele să fie ascultate într-un spațiu de siguranță și non-judecată și să își descopere resursele interioare printr-un proces de ghidare blândă și cu iubire de oameni. Cred cu tărie că fiecare mamă este mama perfectă pentru copilul ei și că este absolut ok să căutăm și să primim sprijin și susținere în acest drum atât de nou și necunoscut.

Dacă ești o viitoare mămică sau o proaspătă mămică și treci prin diferite provocări legate de alăptare, sau de acomodarea la rolul de mamă, sunt aici să te susțin. Tot ce ai de făcut este să accesezi secțiunea Coaching și să programezi o primă întâlnire.

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I