Cum abordăm holistic „durerile de creștere” la copii

Mi-am amintit, nu demult, că, atunci când eram mai mică, fratele meu, cu 4 ani mai tânăr ca mine, a avut o perioadă în care se plângea des de dureri de picioare, de la genunchi în jos. Îmi mai amintesc și că mama mea a fost cu el la o consultație, în urma căreia a primit diagnosticul de „dureri de creștere”.

Această amintire mi-a revenit în conștient în momentul în care băiețelul meu, de 7 ani, a început să îmi spună că îl dor picioarele. Cunoscând Cele 5 Legi Biologice ale Naturii, mi-a fost clar că nu există niciun fel de dureri de creștere și că am nevoie să îmi dau seama care este conflictul care a declanșat respectiva simptomatologie.

Însă înainte de a vorbi despre tipurile de conflicte care afectează picioarele de la genunchi în jos și cum mi-am dat seama care era conflictul în cazul băiețelului meu, conflict pe care sunt convinsă că îl experimentează foarte mulți copii, am să trec în revistă programul biologic al oaselor, indiferent de care oase vorbim.

Așadar, ca țesut, oasele se dezvoltă din foița embrionară ectoderm, ceea ce face ca în timpul fazei active de conflict acest țesut să se distrugă prin necroză celulară, iar în timpul fazei de reparație țesutul se reface cu inflamații și senzații de disconfort.

Cu cât conflictul este mai intens, cu atât simptomele din faza de reparație vor fi mai intense. În faza activă de conflict, această distrugere celulară nu produce senzații și este etichetată, atunci când este descoperită, cel mai adesea întâmplător, drept osteoporoză.

În abordarea convențională, osteoporoza este pusă pe seama lipsei de calciu/lipsei de asimilare a calciului în organism. Nu există absolut niciun fel de legătură între calciu și osteoporoză, aceasta fiind o manifestare ce apare atunci când omul experimentează un conflict de auto-devalorizare, fie localizat într-o anumită parte a corpului (mână/mâini, picior/picioare, șold/șolduri, umăr/umeri. etc.), fie generalizat, atunci când auto-devalorizarea este una masivă, ce afectează întreaga ființă.

Acest tip de auto-devalorizare generalizată apare cel mai adesea la femei și după o „anumită” vârstă, adică cel mai adesea atunci când copiii pleacă de acasă, se așază la casele lor și dispare „mecanismul” prin care femeia se valoriza, anume rolul de mamă care avea grijă de cuib și de copii, oferindu-le tot ce aveau nevoie – hrana, o casă curată, haine curate, grijă, timp și atenție, etc. Nu spun că acesta este singurul motiv, însă este unul foarte des răspândit, deoarece femeile sunt „educate” să se auto-valorizeze prin prisma a cât de bune sunt ca mame, soții, gospodine.

Revenind la copii și la „durerile de creștere” pe care ei le experimentează este, de asemenea, necesar să înțelegem că nu doar copiii sunt cei care experimentează astfel de senzații, ci și adulții, doar că în cazul adulților ele primesc alte etichete, aceștia fiind deja crescuți. În egală măsură, este important să ne întrebăm și de ce doar picioarele „dor” „de creștere” și nu întregul corpul, mâinile, coastele, gâtul, etc., de ce doar unii copii trec prin aceste episoade de „dureri de creștere” în timp ce alții cresc fără niciun fel de probleme și, cel mai important, ar trebui să vă întrebați cum ar fi putut să facă Natura un proces atât de firesc, de natural, să fie dureros și de ce l-ar fi făcut așa? Căci, chiar și în cazul adulților, deși ei sunt „crescuți” toate celulele din corpul lor se reînnoiesc permanent, ceea ce am putea spune că este tot un fel de „creștere”, dar care niciodată nu provoacă disconfort.

În continuare, am să vă îndrept atenție spre tipurile de conflicte de auto-devalorizare ce afectează genunchii și partea de la genunchi până la glezne este un conflict ce ține de performanța fizică. Exemple în acest sens sunt dificultăți în a merge sau a se cățăra, neputința de a ține pasul cu ceva/cu cineva, performanțe slaba la sport sau într-un sport practicat la nivel de performanță, pierderea unui meci, excluderea din echipă sau din jucătorii activi, remarci umilitoare din partea coechipierilor sau antrenorilor și, mai mult, așteptările părinților, antrenorilor ca sportivul să se ridice la anumite standarde/să atingă anumite performanțe, sentimentul de mobilitate redusă/dificilă în cazul femeilor însărcinate, sau în cazul persoanelor care au luat în greutate.

Astfel, cunoscând care este tipul de conflict ce afectează această parte a corpului, atunci când băiețelul meu mi-a spus că îl „dor” picioarele, am început să mă întreb care este conflictul care a dus la apariția acestor simptome. Asta după ce am stat cu el de vorbă și i-am explicat și lui tipul de conflict și i-am reamintit că este foarte benefic pentru el să scoată din vocabular cuvântul durere și să îl înlocuiască cu „experimentez senzații de ...tipul de senzație...”.

Și iată că răspunsul nu s-a lăsat așteptat și, la scurt timp, am înțeles care era conflictul. Eram în oraș cu treburi și în ziua aceea copilul a vrut să vină și el cu mine. Aveam de mers în multe locuri și plecasem destul de târziu de acasă. Așa că eram pe modul grăbit. În acea zi copilul a vrut să vină și el cu mine. Și cum mergeam dintr-un loc în altul la un moment-dat îl aud spunându-mi, pe un ton neputincios, „Mami, mergi prea repede!”. Și „Evrika!” în momentul acela s-a făcut lumină. Mi-am dat seama că în ultima perioadă ori de câte ori copilul venea cu mine să rezolv din lucrurile pe care le tot rezolvam, eu tot pe fugă și el tot după mine „încercând să țină pasul”.

Și odată ce s-au făcut toate acele conexiuni m-am oprit, m-am lăsat în jos la nivelul lui și i-am spus „Îmi pare rău. Te rog să mă ierți. Nu mi-am dat seama că te alerg. Uite acesta este motivul pentru care ai experimentat acele senzații la picioare. Îți promit că de acum înainte, ori de câte ori ești cu mine am să caut cât de mult pot să îmi amintesc să merg în ritmul tău și dacă se va mai întâmpla să simți că merg prea repede pentru tine te rog să îmi reamintești, chiar în acel moment, să încetinesc și să merg într-un ritm care îți este și ție confortabil.”.

Această experiență m-a învățat nu doar cum să răspund mai bine nevoilor copilului meu, ci și cum să mă observ eu pe mine mai bine și să mă temperez, pentru că acel mers grăbit, pe fugă, în definitiv, nici mie nu îmi era benefic. Și, da, s-a mai întâmplat să îmi mai spună copilul că merg prea repede, moment în care mi-a oferit un frumos „break state” (adică m-a scos din transa în care eram), însă dureri de picioare nu au mai fost. De ce? Pentru că știind că poate să îmi comunice deschis disconfortul lui, exprimându-l cu voce tare și găsind o rezolvare imediată la acesta, nu s-au mai întrunit condițiile necesare declanșării conflictului biologic.

Sunt convinsă că mulți copii experimentează așa-zisele „dureri de creștere” pentru că părinții lor sunt foarte mult din timpul pe care îl petrec cu ei „pe fugă”. Se grăbesc să ajungă să îi ducă la grădiniță/școală, ca apoi să ajungă la serviciu sau unde au treabă, se grăbesc să rezolve multele lucruri pe care le au de rezolvat, neconștientizând, efectiv, că pasul copilului lor este cu mult mai mic decât al lor de oameni mari. Iar atunci când la toate acestea se mai adaugă și „Hai mai repede!”, „Grăbește-te odată!”, „Ce te moșmondești așa?”, „Hai odată!”, este clar că sunt create toate premisele declanșării conflictului biologic.

Și pentru că fazele de reparație se desfășoară într-o stare sporită de vagotonie, nu este de mirare că aceste senzații apar tocmai atunci când copiii se odihnesc, noaptea când dorm, sau seara când sunt mai liniștiți, când intră în vacanțe, etc. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că se pot instala șine, factori care să redeclanșeze conflictul inițial, cum ar fi însuși „mersul la grădiniță/școală”, sau în alte locuri unde au trebuit să se țină după părinți, sau orice alți factori, șinele putând reprezenta orice element din mediul în care copilul experimentează conflictul. Inclusiv condițiile meteo, spre exemplu ploaia poate reprezenta o astfel de șină. Este suficient ca o singură dată, pe ploaie copilul să fie grăbit (și, să recunoaștem că puțini sunt cei care „dansează în ploaie”) și să experimenteze un astfel de conflict biologic pentru ca ploaia să devină o șină a acelui conflict, pentru ca apoi, chiar și în viața de adult, să ajungă să „îl doară picioarele când plouă” (sau e vremea mohorâtă, sau..., sau...).

Un alt registru de conflicte foarte răspândit în rândul copiilor, ce determină aceste simptome, este cel legat de performanțele sportive. Cunosc mai multe astfel de cazuri, cum ar fi situația unei fetițe care a ajuns într-o situație destul de provocatoare din punct de vedere al sănătății, deoarece mama ei a pus foarte multă presiune pe ea pentru a performa în balet, deși baletul nu era o pasiune a ei, ci un vis neîndeplinit al mamei.

Așadar, cunoscând toate cele de mai sus, ce putem face pentru a veni în sprijinul copiilor și pentru a susține organismul atunci când apar aceste simptome la copii?

Un prim pas este să căutați să identificați conflictul biologic care a dus la apariția lor. Țineți minte că este o fază de reparație, deci conflictul s-a rezolvat. Stați de vorbă cu copiii și căutați să aflați unde, în ce situații, aspecte ale vieții lor se simt grăbiți, simt că trebuie să țină pasul și cu cine – voi părinții/ frații sau surorile/ colegii la școală/ prietenii din anturaj/ etc., să simt presați să performeze, să atingă standarde înalte de performanță sportivă. Vorbiți deschis și prietenește cu ei, astfel încât să se simtă confortabil să vă împărtășească emoțiile și trăirile lor. Lăsați la o parte ambițiile voastre, dorințele neîmplinite, lucrurile pe care ați fi vrut să le faceți voi și nu s-a întâmplat și fiți acolo cu ei și ascultați-i. Reasigurați-i de iubirea voastră, de susținerea voastră și de faptul că nu este necesar să facă dintr-un sport mi mult decât își doresc și chiar și atunci când ei înșiși își doresc performanță, căutați să îi susțineți să descopere valorile care chiar contează pentru ei, care să îi susțină să ajungă la acea performanță, sau care să îi susțină să își dea seama ce este cu contează cu adevărat (iubirea de sine, acceptarea de sine, încrederea în sine, respectul de sine, relațiile armonioase, etc.).

La nivel emoțional îi puteți învăța să practice Tehnica de Eliberare Emoțională EFT, sau să practice Ho’Oponopono, sau alte tehnici și instrumente de lucru cu emoțiile și trăirile lor.

Fizic, puteți susține organismul, în mod natural, cu ajutorul uleiurilor esențiale. Atunci când băiețelul meu a experiment acel episod de senzații de disconfort am utilizat mai multe uleiuri esențiale individuale și amestecuri gata preparate, anume Frankincense, Copaiba, Tea Tree, Lemongrass, Peppermint, Siberian Fir și amestecurile Massage Blend, Soothing Blend varianta pentru adulți și varianta pentru copii. Am ales aceste uleiuri și amestecuri pentru capacitatea lor de a susține organismul în cazul inflamațiilor, ele fiind benefice în procesul de ameliorare a acestora. Cantitatea și frecvența aplicărilor va avea în vedere atât vârsta copilului, cât și intensitatea fazei de reparație prin care ele trece.

Vă doresc ca cele de mai sus să vă fie de folos și să vă susțină în a face creșterea copiilor voștri una lină și fără senzații de disconfort.

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I