Moștenire de familie

Inspirația pentru articolele pe care le scriu vine aproape întotdeauna din discuțiile pe care le am cu oamenii pe care îi atrag în realitatea mea.

Și iată că într-o scurtă discuție avută zilele trecute o singură propoziție a fost suficientă pentru a declanșa un întreg proces de coagulare a conștientizărilor, cunoștințelor și experiențelor acumulate în propria călătorie de auto-cunoaștere și auto-vindecare.

Astfel că astăzi vreau să vă vorbesc despre moștenirile de familie și, în mod clar, nu am să mă refer la moștenirile de natură materială. 😊

Vreau să vă vorbesc în cele ce urmează despre un alt tip de „moșteniri”, despre care aud adesea oamenii vorbind în jurul meu, anume „moștenirile genetice”.

Foarte mulți oameni consideră, în ziua de azi, că ei sunt ceea ce au moștenit din familie, de la părinți, bunici, strămoși. Și într-un fel au dreptate, însă nu în sensul în care consideră ei.

Este clar că moștenim din familie diverse lucruri, însă „CE moștenim în fapt?” - este întrebarea cu adevărat importantă.

Moștenim boli? Moștenim calități și defecte? Moștenim materialul genetic care determină cine suntem, caracterul nostru? Și putem scăpa oare scăpa de aceste moșteniri, dat fiind că ele „sunt în genele noastre” și putea oare să schimbăm „genele pe care le-am moștenit”?

Cum stau în realitate lucrurile? Oare chiar atât de necruțătoare să fie soarta încât să ne pună să ne descurcăm cu ce am moștenit fără nicio șansă de a fi altfel, de a ne bucura de o altă stare de sănătate, de a ne crea un alt drum în viață?

Ei bine, discuția ar trebui să pornească de la întrebarea „sunt genele cu adevărat un călău de care nu putem scăpa și care stabilesc, fără nicio posibilitate de abatere, viața și destinul nostru”?

Dacă ar fi să urmăm curentul convențional atunci răspunsul ar fi un mare și răsunător „DA!”

Însă sunt și alt fel de oameni (de știință, filozofi, cercetători, etc.), ale căror suflete și-au propus în planul lor de viață să aducă mai multă cunoaștere asupra adevăratei naturi a ființei umane.

Unul dintre acești oameni, Ph.D. Bruce Lipton, ne aduce niște informații extraordinare, bazate pe cercetări științifice riguroase, care, odată înțelese și integrate, au capacitatea de ne elibera și de a ne aduce mai aproape de înțelegerea adevăratei naturi a ființei umane.

Pe scurt, pentru că nu vreau să intru foarte mult în detalii, Epigenetica, știință în care Ph.D. Bruce Lipton este un pionier, ne învață că, în realitate, genele nu sunt deloc cele care ne dictează viață, ci percepția noastră asupra mediului în care trăim. Contrar curentului convențional, care a hotărât că, într-o celulă, unitatea de control – creierul, o reprezintă nucleul de ADN, Epigenetica vine și ne învață că, de fapt, „creierul” unei celule este membrana acesteia, membrană pe care se află o serie de receptori care înregistrează semnalele din mediu și reacționează în concordanță.

Așadar, genele sunt citite în funcție de percepția noastră asupra mediului înconjurător. O celulă se poate afla într-una dintre următoarele 3 stări: IUBIRE, FRICĂ SAU INDIFERENȚĂ față de mediul înconjurător. Ori semnalele pe care celula le primește prin receptorii din membră vor determina stare în care ea se află va determina și, prin urmare, procesele ce se vor declanșa în interiorul celulei – procese de adaptare și supraviețuire (pentru frică) sau procese de creștere și dezvoltare (pentru iubire).

Ființa umană este o colonie de celule și, prin urmare, și ea este rezultatul proceselor ce se desfășoară în funcție de percepția pe care o are asupra mediului nostru înconjurător. Căci semnalele ce ajung la celulele noastre privind mediul înconjurător sunt dictate de percepția noastră asupra respectivului mediu.

Prin urmare, trăim în FRICĂ sau în IUBIRE?

Ei bine, și atunci, de ce este determinată percepția noastră asupra mediului înconjurător?

Răspunsul este simplu – mai întâi și cel mai profund de programele subconștiente moștenite din familie, iar apoi de cele pe care ni le inducem sau pe care le achiziționăm pe măsură ce creștem din școală, de la prieteni, de la locul de muncă, din societate (cultură, tradiții).

Și iată că ajungem aici la miezul acestui articol – programele subconștiente moștenite. Ei bine, acestea este moștenirea de familie care ajunge să ne influențeze și să ne determine covârșitor viața.

NU moștenim boli, NU moștenim predispoziții, NU moștenim trăsături de caracter – moștenim programe subconștiente care ne fac să gândim, să avem atitudini, să ne comportăm, să acționăm așa cum ne este cel mai familiar, adică așa cum am văzut în familie ca și copii.

Și am să vă dau un exemplu personal. Multă vreme în viața mea am crezut că „am probleme cu vezica biliară” pentru că „l-am moștenit pe tatăl meu, care a moștenit-o pe bunica mea (mama lui)”. Ei bine, mi-a luat niște ani buni (vreo 30 si un pic) să conștientizez ca ceea ce moștenisem de fapt nu avea nicio legătură cu organul fizic, ci „moștenisem” niște tipare de atitudini, niște tipare comportamentale, mai profund, moștenisem niște programe subconștiente care mă făceau să reacționez cu aceiași furie pe care am văzut-o în familie la stimulii percepuți în exterior și care implicit determinau declanșarea acelorași Programe Biologice Speciale cu sens de adaptare și supraviețuire, adică aceleași „boli”.

Iată deci care este, de fapt, explicația, din perspectiva Celor 5 Legi Biologice a „moștenirii” bolilor și predispozițiilor. În realitate, ceea ce se moștenește sunt programele mentale subconștiente care declanșează aceleași Programe Biologice Speciale de adaptare și supraviețuire.

Ca și copii, ceea ce vedem că fac părinții noștri este strategia de supraviețuire pe care ne-o însușim automat ca fiind cea mai bună strategie. Ca și copii, mai ales în primii 7 ani de viață (cei 7 ani de acasă – o semnificație pe care puțini o înțelegem cu adevărat), nu stăm să ne întrebăm dacă reacția de furie a părintelui este cea mai bună reacție posibilă în acel moment, dacă se poate și altfel, dacă există alte căi mai bune de a gestiona situația dată, așa că vom „lua de bună” și vom copia reacția văzută și o vom reda apoi, pe pilot automat, toată viața, de cât ori ne vom întâlni cu acea circumstanță, până când devenim conștienți de acel program subconștient și îl transformăm.

Dacă unul dintre părinți a fost genul care s-a îngrijorat mereu pentru resursele familie, pentru asigurarea hranei, manifestând drept urmare simptomatologii la nivelul ficatului datorită conflictelor de înfometare, atunci moștenirea acelorași programe mentale vis-a-vis de asigurarea hranei și a resurselor, va determina, implicit, activarea acelorași Programe Biologice de adaptare și supraviețuire la nivelul ficatului.

Astfel ajung oamenii să manifeste aceleași simptome precum cele pe care le-au manifestat persoanele cele mai influente din copilăria lor și NU datorită genelor moștenite.

Un alt aspect important ce trebuie avut în vedere este auto-programarea pe care oamenii și-o fac, dată fiind această credință că moștenim „bolile” membrilor din familie.

În momentul în care omul crede că și el riscă să se îmbolnăvească de aceiași boală ca a unui părinte/membru din familie, spre exemplu „Am risc crescut de diabet pentru că și mama a avut diabet.” sau „Sunt predispus la boli de inimă pentru că și tata a avut probleme cu inima.”, ei bine, ce credeți că se va întâmpla în viața lui? Simplu...va atrage exact acele manifestări, deoarece subconștientul este un slujitor extraordinar și va căuta întotdeauna să ducă la îndeplinire credințele noastre.

Asta înseamnă că, să spunem, și dacă omul transformă acele tipare comportamentale moștenite de la părinți, care ar fi putut declanșa în timp aceleași Programe Biologice, însă păstrează credința (programul) că moștenește acea „boală” sau că „este predispus la ea”, atunci atragerea în realitatea lui a acelei boli devine doar o problemă de timp.

Cunoaștem cu toții vorba „de ce îți este frică de aia nu scapi”. Însă câți dintre oameni înțeleg cu adevărat profunzimea acestei zicale?

Această zicală ne vorbește despre subconștient și despre puterea lui, despre faptul că acolo unde ne este atenția acolo ne ducem energia și manifestăm în realitatea fizică. Ori dacă în subconștient există acest program de frică de moștenire a bolilor, atunci gândurile noastre vor izvorî din acest program și prin urmarea atenția noastră fiind îndreptată în acea direcție va pune energia creatoare tot acolo.

Așadar, pe lângă faptul că programele subconștiente ce ne determină să avem același tip de răspuns ca cel predominant copiat din familie determină declanșarea acelorași Programe Biologice Speciale cu Sens de adaptare și supraviețuire, mai avem încă un factor generator de „boli”, anume credința că le moștenim.

Iar această credința derivă din teoria supremației genelor, teorie care, deși este complet demontată de știința Epigeneticii, este propagată cu agresivitate și religiozitate în sfera convențională.

Este, însă, responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi să înțelegem cum funcționăm cu adevărat, cât de puternic este subconștientul nostru și să învățăm cum să lucrăm cu el pentru a transforma toate programele limitative stocate acolo, în programe generatoare de resurse și oportunități – sănătate, abundență, relații semnificative și armonioase, etc.

Ca și instrumente de susținere a acestui proces de auto-cunoaștere și transformare interioară puteți folosi tehnica EFT, Ho’Oponopono, tehnici de Programare Neuro-Lingvistică, vă puteți construi Linia Vieții și Arborele Genealogic (Recall Healling), puteți folosi meditația, puteți cultiva starea de Observator folosind Jurnalul și Tehnic STOP, puteți folosi uleiurile esențiale și încă multe altele.

Orice cale ați alege, important este să conștientizați, cu toată ființa voastră, până la ultima celulă, că în subconștientul vostru se află cheia către tot ce vă doriți.

Să vă fie de folos.

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I

🙏❤️