Îmi pare rău…

#Schimbă-ți limbajul pentru a îți schimba viața

Cât de des ați primit sau oferit acest răspuns? Ce înseamnă de fapt „îmi pare rău”? Pentru cine vă pare rău de fapt?

M-am gândit să scriu aceste rânduri pentru că în ultima vreme am tot auzit acest răspuns și cred că merită să înțelegem mai profund această exprimare atât de uzuală.

Personal, nu pot să mai ofer oamenilor un „îmi pare rău”, decât într-o singură situație, anume atunci când îmi cer iertare. Și atunci, are o semnificație cu totul diferită.

În marea majoritate a cazurilor oamenii vor oferi un „îmi pare rău” ca răspuns la diverse situații cu care cei din jurul lor se întâlnesc. Părerea generală este că acest îmi pare rău este un semn de compasiune, de empatie, față de situația prin care respectiva persoană trece.

Însă realitatea este cu totul alta, iar adevăratele sentimente care determină exprimarea unui „îmi pare rău” nu au legătură nici cu compasiunea, nici cu empatia. Ele au de fapt legătura cu mila. Iar mila este un sentiment izvorât din frică, spre deosebire de compasiune, care este un sentiment izvorât din iubire.

Poate că vor fi printre voi persoane care vor susține că a spune „îmi pare rău” este un semn că ne pasă, că avem compasiune.

Vă invit însă pe toți să vă răspundeți la următoarea întrebare „Cu ce ajută în mod concret părerea noastră de rău o persoana care trece prin anumite experiențe de viață?”. Aceiași întrebare altfel formulată ar fi „Cu ce v-au ajutat pe voi în mod concret părerile altora de rău?”

Dacă veți fi sinceri cu voi, veți descoperi că răspunsurile la aceste întrebări sunt „Cu nimic.”

Părerea de rău nu ajută cu nimic concret acea persoană, la fel cum nu ne ajută nici pe noi.

Deci, de unde izvorăște această părere de rău? Răspunsul este din propriile noastre suferințe și răni, din propriile noastre frici că s-ar putea să trecem și noi prin așa ceva. Acel îmi pare rău nu este pentru persoana căreia i-l adresați, ci pentru voi înșivă, pentru că situația persoanei respective trezește de fapt amintiri ale unor răni trăite în trecut și nerezolvate, sau frică de ce vi s-ar putea întâmpla. Atunci când simțiți milă este același lucru, mila este despre voi și nicidecum despre persoana pentru care credeți că simțiți milă.

Și atunci, ce înseamnă de fapt compasiunea?

Spuneam mai sus că sentimentul de compasiune izvorăște din iubire și deci și din acceptare.

Acceptarea a ce? Acceptarea faptului că toate, dar toate, experiențele prin care trecem sunt lecții de viață, care se vor repeta până când lecția este învățată. Atunci când am învățat lecția, aceasta se termină. De asemenea, acceptarea faptului că doar noi singuri, prin credințele, atitudinile, valorile, adică toate programele, noastre ne atragem acele experiențe și că le atragem, așa cum spune și Gregg Braden, pentru că avem în noi toate resursele necesare pentru a ne învăța lecțiile din ele. Că ajungem să accesăm acele resurse și să învățăm lecțiile mai ușor sau mai greu este o altă discuție, însă resursele sunt acolo.

Așadar, înțelegând faptul că fiecare experiență este venită cu scopul de a ne învăța o lecție și că noi singuri suntem creatorii experiențelor noastre, cum am putea să mai credem că părerea de rău izvorăște din compasiune, adică din iubire? Este limpede că ea de fapt izvorăște din frică și egoism.

Și dacă îmi pare rău vine din frică, cum se manifestă atunci compasiunea cu adevărat?

Compasiunea se manifestă atunci când înțelegem și acceptăm că cei din jurul nostru își trăiesc propriile lecții, în cea mai perfectă posibilă variantă de viață pentru ei, și când suntem deschiși să le oferim ajutorul nostru, dacă au nevoie de el și ni-l cer, așa cum au ei nevoie de el, nu cu forța și nu cum credem noi că le-ar fi necesar.

Compasiunea se manifestă atunci când, în loc să ne pară rău pentru ce experimentează o anumită persoană, din pur altruism, o vizualizăm în cea mai perfectă stare de sănătate, fericită, înconjurată de oameni care o apreciază și o susțin, capabilă să găsească sensurile tuturor lecțiilor pe care și le-a oferit, capabilă de a le transcende.

Astfel noi ne ridicăm vibrația sufletului nostru, iar această vibrație are capacitatea de a susține ridicarea vibrației sufletelor din jurul nostru. Aceasta este și vibrația care se va întoarce la noi. Deci, are vreun sens să ne pară rău?

Lynne McTaggart, a realizat niște experiment absolut uimitoare, care pun în evidență puterea compasiunii adevărate. Ea a creat celule de cât 8 persoane care se întâlneau pentru a canaliza, într-un mod complet altruist, gânduri și energie pozitivă în direcția unei persoane care trecea prin lecții grele de viață.

Ceea ce Lynne a descoperit a fost nu doar faptul că acea persoană către care intenții pozitive au fost canalizate a reușit să depășească lecțiile de viață pe care le parcurgea, ci și că cei care au canalizat acele intenții au trecut prin transformări și rezolvări ale propriilor lecții de viață.

Acei oameni nu s-au adunat pentru a le părea rău de cei aflați în suferință, ci pentru a contribui activ la susținerea acelui suflet să își găsească resursele pentru a își învăța lecțiile și a le transcende.

Astfel, vă invit ca data viitoare când vă surprindeți că vreți să spuneți cuiva „îmi pare rău” să vă opriți și să observați de unde vine această frică și pentru ce anume din viața voastră vă pare rău. Și, în loc să susțineți acea energie de frecvență joasă, să îi oferiți persoanei care a apăsat acel buton, dar și vouă înșivă, vibrații de frecvență înaltă, vizualizând-o, cu toată intensitatea de care sufletul vostru este capabil, în cea mai perfectă stare de sănătate, de fericire, iubindu-se, acceptându-se, respectându-se și iertându-se pe sine și pe toți cei din jurul ei.

Să vă fie de folos!

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I