Pot să te ajut?...dar oare, chiar pot să te ajut? -Partea I

sau despre #SindromulSalvatorului

Vreau să scriu aceste gânduri de mult timp și cum, cel mai adesea, articolele mele sunt inspirate de discuțiile cu oamenii din jurul meu, mai ales cu cei din echipă care au ales alături de uleiurile esențiale și calea transformării propriilor paradigme, iată că o discuție avută în urmă cu ceva vreme cu o femeie tare dragă mie m-a determinat să aștern, într-un final, rândurile care urmează și pe care, cu mult drag, i le dedic. Poate că ele vor fi de folos și altora dintre voi. Am scris aceste rânduri imediat după discuția cu ea, însă cum, scrisul articolelor este, în primul rând un proces de auto-învățare, am ales să stau un timp și să mai reflectez eu însămi asupra celor scrise, înainte de a da drumul acestor gânduri către voi.

Discuția respectivă a pornit de la întrebarea „Cum pot ajuta o persoană, care are anumite „probleme” să capete încredere să folosească uleiurile esențiale?”. Mai trebuie să menționez  și că persoana în cauză era deja pe grup de ceva vreme, deci a avut posibilitatea de a se informa, însă blocajul venea din cu totul altă zonă, anume, lipsa de asumare a responsabilității pentru propria viață și o transă de autoritate față de cei cu mai multă experiență.

Sunt sigură că mulți dintre voi, cei care împărtășiți aceste minunate daruri ale Naturii, v-ați întâlnit măcar o dată cu o astfel de persoană. Eu una știu că am întâlnit multe.

Ei bine, dacă acum câțiva ani i-ași fi recomandat acestei femei dragi să insiste, să îi explice, să îi trimită diferite materiale cu care să o convingă, acum i-am recomandat să întoarcă prisma înspre ea și să se întrebe în primul rând „De ce ține atât de mult să o „ajute” pe această persoană să își rezolve problemele?”.

Am să merg în urmă cu câțiva ani și am să vă povestesc un aspect din experiența mea după ce am început să descopăr Cele 5 Legi Biologice ale Naturii.

E greu de pus în cuvinte entuziasmul pe care l-am resimțit odată ce am urmărit documentarul despre legile biologice și odată ce am început să merg la cursurile Crinei Vereș și să aprofundez tot mai mult acest subiect și, totodată, să descopăr și alte instrumente și tehnici de transformare interioară. Mi se părea efectiv că, știți cum e vorba aceea, „mi-a pus Dumnezeu mână pe cap”.

Așa că în entuziasmul meu, am început să vorbesc tuturor celor din jurul meu despre legile biologice, despre Ho’Oponopono, despre EFT, subconștient, NLP și tot ce mai învățasem eu. Și nu mică mi-a fost surprinderea, la acel moment, să constat că unii oameni nu doar că nu dezvoltau același entuziasm ca și mine, însă cu unii dintre ei chiar ajungeam la discuții aprinse și la tot felul de polemici, argumentări și contraargumentări. Și apoi când vedeam că „am avut dreptate” sau că „eu i-am zis care este cauza dar, mna, dacă nu m-a ascultat...”, sau altele asemenea, starea mea se schimba și, cel mai adesea, mă cuprindea furia, învinovățeam acele persoane, iar prin mintea mea se perindau tot felul de „de ce-uri”. De ce nu m-a ascultat, de ce nu sunt oamenii deschiși să afle lucruri noi, de ce nu vor să înțeleagă cum funcționează corpul lor cu adevărat, de ce, de ce, de ce?

Și această atitudine m-a ținut ceva timp, până când am urmărit un material video realizat de Dr. Edith Kadar despre „Sindromul Salvatorului”, material care a fost pentru mine un așa mare moment „AHAAA!!!”, încât mi-a schimbat radical, în doar două ore, perspectiva asupra a ceea ce înseamnă a ajuta pe cineva.

În acel material video Dr. Edith Kadar vorbea despre „triunghiul morții”, cum l-a numit ea, și despre cele 3 poziții în care ne punem în relațiile cu cei din jur. Aceste 3 poziții sunt:

1.       Salvatorul

2.       Victima/ Vinovatul

3.       Agresorul/ Acuzatorul

Acest triunghi este o versiune personalizată a „Triunghiul dramatic” al lui Stephen Karpman, de care, poate, unii dintre voi ați auzit deja.

Stephen Karpman explică cum, în viața noastră, ajungem să fim prinși în astfel de triunghiuri dramatice cu diferite persoane din viețile noastre, pendulând între cele 3 poziții în funcție de context și circumstanțe. Nimeni nu se afla niciodată într-o singură poziție, nici în relație cu aceeași persoană, nici în relație cu alte persoane. Și tot el mai spune că atunci când un om se află în acest triunghi dramatic, este foarte dificil să observe și să conștientizeze că se află acolo și cum să iasă din el.

Astfel, o persoană se poate afla în poziția victimei în relația de cuplu (Nu sunt suficient de bun/bună. / Eu nu merit./ Ce îți place la mine?/ etc.), în cea a acuzatorului în relația cu părinții (Nu ați fost alături de mine./ Nu mi-ați oferit susținerea de care aveam nevoie./ Nu m-ați înțeles niciodată./ etc.) și în poziția salvatorului față de copil (El să nu trăiască ce am trăit eu./ El să aibă parte de ceea ce eu nu am avut./ El să reușească în viață cum eu nu am reușit./ etc.).

Cum spuneam, pendularea aceasta între cele 3 poziții se poate face și în raport cu aceeași persoană. Spre exemplu, din poziția salvatorului (Fă așa cum îți spun eu că o să îți fie bine.) în poziția acuzatorului (De ce nu ai făcut cum ți-am zis? Nu ești bun de nimic!) sau în cea a victimei (Dar eu i-am zis să facă așa, de ce nu m-a ascultat? De ce nu am putut să îl ajut?).

Și, după cum sugerează și titlul acestui articol, în cele ce urmează am să abordez în mod particular poziția salvatorului, acea poziție din care „ne dorim să ajută, să facem bine”, însă oare chiar putem ajuta pe cineva? Și dacă da, cum și ce putem face?

Cred, că ați auzit cu toții de vorba „Binele cu forța nu se poate.” (ca și de cea cu „Dragostea cu forța...).

Ei bine, revenind la propria mea experiență de ieșit din triunghiul dramatic, în momentul în care am urmărit acel material video al lui Dr. Edith Kadar am înțeles, de fapt, cât de mult bine cu forța țineam eu să fac. Eu voiam „să ajut” oamenii, să vadă ceea ce vedeam eu, să înțeleagă ceea ce înțelegeam eu, să simtă ceea ce simțeam eu, să trăiască ceea ce trăiam eu. Însă, îmi scăpa printre degete înțelegerea faptului că, așa cum poetic exprima Crina la cursurile ei, căutam să „mă bag cu bocancii în viața oamenilor”.

Am înțeles în acel moment că eu nu pot ajuta pe nimeni să se schimbe, că nu pot să fac pe nimeni să înțeleagă, să vadă, să simtă, să trăiască ceea ce eu văd, înțeleg, simt și trăiesc eu. Am înțeles că singura persoană din lumea aceasta pe care eu o pot schimba cu adevărat, absolut singura, sunt EU însămi.

Sunt sigură că mulți dintre voi știți deja că „schimbarea, vindecarea, transformarea vin numai din interior”. Așadar, în raportul cu omul pe care aș vrea să îl ajut să se schimbe, să se vindece, să se transforme, unde mă aflu eu? În interior sau în exterior?

Mai mult, dacă interiorul creează exteriorul, nu este oare logic, că nu persoana din fața mea are de fapt nevoie de salvare, ci eu însămi? Că în realitate ceea ce eu simt față de situația și contextul unei alte persoane, ceea ce eu percep (suferință, boală, chin) se află doar în mine și tot doar în mine se află și cheia eliberării și transformării?

Dr. Hew Len povestea cum în cadrul unui seminar Zero Limite a venit la el o bunică, care l-a întrebat de ce nepoțica ei a murit, deși ea s-a rugat și s-a rugat și s-a rugat la Dumnezeu pentru însănătoșirea ea și pentru însănătoșirea ei. Iar răspunsul pe care dr. Hew Len i l-a oferit a fost izbitor de simplu și extraordinar de profund. El i-a spus așa „Nu te-ai rugat pentru persoana potrivită. Trebuia să te rogi pentru tine.”

Profunde și transformatoare au fost aceste conștientizări pentru mine și odată cu ele am simțit că mi se ridică de pe umeri o mare greutate. Mi-am dat seama că nu eu sunt persoana responsabilă pentru ca oamenii din jurul meu să își vindece corpurile, să își elibereze sufletele, să își transforme viețile și că ei înșiși sunt singurii care pot face acest lucru. Fie că este vorba de Cele 5 Legi Biologice, de uleiurile esențiale, de EFT, de Ho’Oponopono, de modul în care funcționează subconștientul, de orice, aceea persoană este cea care trebuie să vrea să își asume această responsabilitate.

Orice aș vrea eu pentru alții, este inutil. Eu pot să vreau să fie sănătoși, împliniți, să trăiască în abundență și câte și mai câte lucruri „bune”, însă, în fapt, acei oameni trebuie să își dorească ei pentru ei înșiși acele lucruri și să fie pregătiți să își asume responsabilitatea pentru propriile lor vieți și pentru transformările pe care le au de făcut pentru a ajunge acolo.

Da, pot ajuta un om să îl duc cu mașina până la magazin, pot ajuta un om să îi pregătesc ceva de mâncare, dacă el nu are cum, pot ajuta un om să îi cumpăr ceva pentru că el nu poate să o facă, pot ajuta un bătrân să îi duc plasele pentru că sunt grele, însă nu pot ajuta pe nimeni în lumea asta să își transforme ființa interioară. În acest demers, doar el se poate ajuta.

Căci, oricât i-aș vorbi, oricâte argumente (valide din punctul meu de vedere) i-aș aduce, oricâte exemple i-aș da, dacă el nu este pregătit și asumat să facă pasul pe calea transformării interioare nici unul din toate aceste lucruri nu va conta.

Continuă această lectură cu partea a IIa a pentru a descoperi ce poți face în ceea ce privește ajutatul semenilor.

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I