După ce...

Adesea, aud în jurul meu oameni spunând „Am să mă simt împlinit după ce...”, sau „Voi fi bine după ce...”, „Voi fi apreciat după ce...”, „Voi fi liber după ce...”, sau „Voi fi fericit după ce...”.

Dar ce înseamnă de fapt acest „după ce”? Și ce efecte produce el în viața celui care îl folosește ca paravan?

Pe scurt, acest „după ce” limitează și oprește omul din a își trăi viața cu adevărat.

Nimic din ceea ce noi putem experimenta în această viață nu depinde de stimuli din afară, de lucruri din exteriorul nostru. Totul este deja în interior!

Ce schimbări credeți că s-ar produce în viața unui om dacă ar conștientiza că nu trebuie să adune bani ca să fie fericit, că nu are nevoie să găsească un partener ca să se simtă iubit, că nu trebuie să aibă un job special, o carieră de succes, pentru a se simți valoros, pentru că iubirea, aprecierea, împlinirea, fericirea, toate acestea sunt deja în el și el este cel care le poate simți oricând și cel dintâi în raport cu el însuși?

Ce credeți că ne va oglindi exteriorul cât timp noi înșine nu ne simțim valoroși, cât timp nu ne apreciem, nu ne respectăm, cât timp nu ne prețuim pe noi, cât timp nu ne iubim pe noi pentru că nu s-au îndeplinit prerogativele necesare? Exteriorul oglindește, întotdeauna, cu maximă fidelitate credințele și sistemul nostru interior de referință, perspectiva pe care o avem asupra lumii.

Mai mult, așa cum explicam și în seria de articole Cere și ți se va da, percepția lipsei va genera, conform Legii atracției, și mai multă lipsă. Astfel atunci când un om exprimă, spre exemplu, următoarea condiționare „Am să mă simt apreciat după ce voi voi fi avansat în funcție.” în Univers el transmit două mesaje de lipsă … lipsa sentimentului de apreciere și lipsa avansări. Credeți că va reuși el astfel să își atingă obiectivele, să își manifeste intențiile?

Un alt aspect care merită evaluat în acest context este următorul - de ce oamenii nu se simt nici iubiți, nici valoroși, nici respectați, nici împliniți și, mai ales, de ce nu sunt „fericiți” decât dacă primesc/obțin validări din exterior sau dacă se îndeplinesc anumite condiții exterioare? Vă rog să vă faceți o notiță mentală, căci am folosit în mod intenționat ghilimele și pe parcursul acestui articol, veți înțelege și de ce.

Răspunsul, din nou, este simplu. Pentru că au stocat/ înregistrat, în subconștient zeci de programe limitative, care le creează o perspectivă distorsionată asupra lumii și care nu lasă însăși energia vieții să curgă.

Așadar, de unde vin toate aceste condiționări, toate aceste „după ce”-uri?

Amintiți-vă când erați copii... Cât de des v-ați auzit părinții spunându-vă „Trebuie să înveți ca să …” îți găsești un loc de muncă bun, ca să ai bani, ca să îți poți permite o casă sau măcar o chirie, că să îți fie bine.”? Sau cât de des ați auzit, „Trebuie să muncești din greu ca să …” ai bani, ca să ai tot ce îți dorești, ca să îți trăiești viața liniștit? Sau „Trebuie să îți găsești un partener/o parteneră ca să …” întemeiezi o familie, ca să fii iubită/iubit, ca să fii fericită/fericit”? Sau „Trebuie să fii cuminte și ascultător, să stai în banca ta, ca să …” iei note bune, ca să ai succes, ca să reușești în viață?

Gândiți-vă la modelul pe care la-ți văzut în familie, la toate modele care v-au fost impuse, inoculate în școală, în cercurile sociale, la muncă, în grupurile de prieteni și, mai ales, în mass-media... câți de „ca să” ați adunat de-a lungul vieții?... ca să nu ajungeți ca părinții, ca să reușiți să vă descurcați altfel, că să vă creați un drum în viață, ca să vă realizați, ca să aveți succes, ca să fiți cineva, ca să ajungeți să fiți împliniți, ca să fiți acceptați, ca să fiți iubiți, ca să fiți fericiți…

Gândiți-vă, cât de des ați auzit în copilăria voastră că trebuie să fiți într-un anumit fel, că trebuie să faceți anumite lucruri „ca să meritați” să fiți iubiți, respectați, acceptați, apreciați, „ca să primiți” dragoste, recunoaștere, încurajări, încredere? Cât de mult ați simțit, în copilăria voastră, că sunteți iubiți necondiționat, așa cum sunteți, pentru ceea ce sunteți? Cât de mult ați simțit ca și copii că sunteți acceptați așa cum sunteți, pentru ceea ce sunteți? Cât de mult ați simțit în copilăria voastră că sunteți apreciați, că adulții din jurul vostru vă recunosc valoarea, că îi interesează ceea ce gândiți, că vor să vă asculte părerile, că îi interesează real ceea ce simțiți? Și, mai mult, că a fost în regulă să simțiți orice ați fi simțit și că nu ați fost judecați pentru asta?

Ei bine, toate aceste „ca să” și toți acești „trebuie” se transformă ulterior în „după ce” … o să fiu respectat după ce am un loc de muncă bun, o să fiu apreciat după ce dovedesc ceea ce pot, sau am să mă simt iubit după ce voi găsi un partener care să facă asta și asta și asta, care să se comporte într-un anumit fel, care să spună anumite lucruri. Altfel spus, oamenii ajung să își condioneze împlinirea nevoilor lor firești, înnăscute, de o sumedenie de condiții, condiții ce au fost inoculate de la vârste fragede ca fiind absolut stricte și necesare pentru atingerea obiectivelor lor.

Și, poate cel mai grav este că oamenii au fost programați să creadă vor fi fericiți „după ce” ... după ce vor avea un loc de muncă bun, după ce vor avea o casă, după ce vor câștiga bani, după ce vor avea un partener, după ce vor avea un copil, după ce, după ce, după ce... Așa ajung oamenii să alerge necontenit după diferite „după ce” – uri, ca un șoricel care aleargă într-o rotiță, crezând ca la capătul cursei vor găsi recompensa mult așteptată.

Astfel, suprasaturați de condiționări, de pedepse și recompense, oamenii ajung să nu își mai trăiască cu adevărat viața, pentru că au tot felul de „după ce” – uri de realizat. Nu își oferă timp lor, nu mai au grijă de ei și de sufletele lor, pentru că o vor face după ce au grijă de toți ceilalți din jurul lor, după ce își ating toate obiectivele materiale/exterioare. În realitate, acest lucru se întâmplă pentru că la nivel subconștient au fost înregistrate credințe limitative și condiționări care îi fac să creadă că fericirea lor, că împlinirea lor, vine din exterior și nu din ei înșiși.

Atât de mulți oameni nu știu nici măcar cum să își identifice adevăratele nevoi interioare, considerând în mod eronat, că nevoile lor sunt lucruri materiale exterioare (un job, o mașină, o casă, o haină la modă, etc.), sau condiții exterioare (ca partenerul să fie într-un anumit fel/ să se poate într-un anume fel, ca locul de muncă să fie într-un anumit fel, ca posesiunile lor să fie într-un anumit fel, etc.).

Însă întrebarea cea mai interesantă este oare, după ce au obținut toate acele lucruri exterioare/materiale care au fost condiționați să creadă că le sunt necesare pentru a se simți apreciați, respectați, pentru a se simți iubiți, pentru a se simți împliniți și fericiți, oare chiar sunt acei oameni cu adevărat fericiți?

Ei bine răspunsul este NU, este doar o iluzie. Și în strafundul lor oamenii tot nu se simți împliniți, iubiți, fericiți. Și continuă să alerge după alte „de ce”-uri, după alte iulizii care ar putea „să le aducă” ceea ce caută.

Pentru că fericirea nu are cum să vină niciodată din exterior, fericirea este o stare, este o alegere pe care o facem în mod conștient, zi de zi, clipă de clipă, indiferent de ce se întâmplă în viața noastră, indiferent de experiențele prin care trecem, indiferent de partener, carieră, posesiuni.

Fericirea nu este și nu are cum să fie determinată de nimic din exterior.

Tot ce pot aduce acești stimuli exteriori este o bucurie de moment, o plăcere de moment. Însă oamenii au fot programați să confunde această bucurie de moment, această plăcere cu fericirea.

Și cel mai simplu mod de a observa această iluzie este să ne dăm seama cum această „fericire” dispare imediat ce acele condiții care au determinat-o nu se mai produc, sau dacă pur și simplu trecerea timpului știrbește entuziasmul momentului inițial.

Se mai simt oamenii apreciați dacă, spre exemplu, la muncă, nu au mai primit laudele pe care le așteptau, sau dacă nu au mai primit promovarea sau mărirea de salariu, se mai simt ei respectați dacă oamenii nu li se mai adresează așa cum consideră ei că este „respectuos”, se mai simt ei iubiți dacă partenerul sau partenera încetează să mai facă lucrurile care le făceau și care erau privite ca drept confirmare a iubirii. Amintiți-vă când v-ați cumpărat un lucru pe care vi-l doreați foarte mult. Cât timp a durat entuziasmul acelui moment? O zi, două, o săptămână, o lună? Mai există acel entuziasm acum? A fost aceea o stare una de fericire autentică?

Invariabil „fericirea” iluzie dispare la un moment dat și este nevoie de alte și alte condiții, de alte după ce-uri, pentru ca ea să fie din nou simțită.

Pentru a descoperi cu adevărat fericirea trebuie să ne debarasăm de toate aceste programe limitative și să conștientizăm că fericirea există deja în noi, că suntem deja iubire și că a fi cu adevărat fericiți este alegerea de a manifesta ceea ce suntem deja, alegere pe care o facem clipă de clipă, fără a o condiționa de nimic din exterior.

Simplul fapt că existăm, că ne trezim dimineața, că respirăm, că suntem aici în această realitate și putem experimenta toate experiențele și lecțiile pe care sufletul nostru și le-a propus sunt motive mai mult decât suficiente pentru a fi fericiți.

Este pe deplin în puterea noastră să oprim toate aceste „după ce”-uri.

Da, în mod clar, avem nevoie de resurse, financiare și de orice altă natură, avem nevoie de relații semnificative cu cei din jurul nostru, însă, culmea este că toate aceste lucruri le atragem cu ușurință în viața noastră în momentul în care conștientizăm că ele există deja în noi și că nu avem de ce să le căutăm în exterior. Creăm relații armonioase atunci când în noi este armonie, atragem resurse de orice fel atunci când suntem deja recunoscători pentru toată abundența care există deja în viața noastră, suntem respectați, apreciați, iubiți atunci când noi înșine simțim asta pentru noi, căci exteriorul va reflecta întotdeauna interiorul și niciodată invers.

Pentru mine, momentul în care am pătruns acest mare adevăr cu toată ființa mea a fost un moment de profundă transformare, a fost momentul din care, orice s-a întâmplat în viața mea, nu am mai putut simți că „nu sunt fericită”.

Poate că îți sună paradoxal, însă crezi că poți fi trist și fericit în același timp?

Dărâmarea barierelor, integrarea părților, vindecarea copilului interior și a rănilor și suferințelor adunate de-a lungul vieții, transformarea programelor limitative mentale, curățarea „gunoiului” din subconștientul sunt cele mai eliberatoare pe care l-am experimentat în această viață, care m-au adus mai aproape de cine sunt eu cu adevărat – picătura și oceanul.

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I