Petty Tyrants

... sau oamenii de care avem cea mai mare nevoie

Cartea care mie mi-a deschis călătoria spre lumea auto-cunoașterii a fost „Journey to Ixtlan” („Călătorie în Ixtlan”), de Carlos Castaneda. Aceea carte a pus lucrurile într-o cu totul altă perspectivă pentru mine. Iar efectul ei a fost cumva amplificat de faptul că mi-a fost recomandată de trainer-ul din cursul de NLP și am citit-o în timpul programului de formare.

De curând, la ani distanță, am simțit să revin la acest autor și am ales din ampla lui serie de cărți titlul care am simțit că mă atrage cel mai mult. Iar acesta a fost „The Fire from Within” („Focul din Interior”).

Ascultând această carte, am ajuns la un moment dat la un capitol care mi-a adus aminte de mai multe întâmplări din viața mea și care m-a inspirat să scriu rândurile ce urmează.

Capitolul se intitulează „Petty Tyrants” (în traducere - Tirani Meschini) și în el Don Juan, șamanul care îl inițiază pe Carlos Castaneda, povestește o experiență din tinerețea lui, pe timpul când a lucrat angajat la o fermă de trestie de zahăr, a unor moșieri care foloseau ca forță de muncă indienii nativi. În relatarea lui povestește despre un angajat al fermei care, prin atitudinea și comportamentul lui, ce ar putea fi „convențional” considerate „rele”, i-a facilitat șlefuirea caracterului să de „Om al Cunoașterii” („Man of Knowledge”).

Acel personaj căuta cu tot dinadinsul să îi facă viața lui Don Juan un calvar, îl punea la muncile cele mai grele și periculoase, din care Don Juan nu știa dacă va reuși să iasă viu. Însă tocmai acest „antrenament” l-a ajutat pe Don Juan să își dezvolte și perfecționeze atributele unui Om al Cunoașterii.

Don Juan povestește că atunci când a ajuns pentru prima dată la acea fermă, angajatul cu pricina aproape că l-a omorât, împușcându-l drept în piept. Însă nu era vremea lui să moară și acela a fost momentul în care binefăcătorul său l-a găsit, plin de sânge în mijlocul drumului, l-a luat în casa sa și a început să îl învețe tot ceea ce trebuia să știe pentru a deveni un Om al Cunoașterii.

Iar după 3 ani, l-a trimis din nou la acea fermă, însă cu un plan și cu o cu totul altă cunoaștere. Astfel, ajuns din nou la fermă, Don Juan reușea să treacă cu ușurință și cu sufletul liniștit prin toate experiențele dificile prin care angajatul (care nu îl recunoștea) îl punea să treacă, deși uneori durerile fizice erau atât de intense încât îl făceau să plângă. Și dacă prima dată își plângea de milă și își blestema soarta, acum Don Juan știa că este acolo cu un scop (într-o misiune de creștere și dezvoltare spirituală) și că Universul va decide la momentul oportun deznodământul acelei lecții prin care alesese de bună voie să treacă.

Vă recomand tare mult cărțile lui Carlos Castaneda, au o înțelepciune aparte, prezentată într-un cu totul alt fel de tablou.

Acum, de ce am relatat acest mic fragment din carte?

Pentru că, invariabil, în viața fiecăruia dintre noi au ajuns, la un moment dat, acești „Tirani Meschini”. Poate unii dintre voi aveți chiar acum în viețile voastre astfel de oameni. Și chiar dacă acești „Tirani Meschini” nu mai au dreptul la viață și la moarte, așa cum aveau în vremea în care teritoriile Americii de Nord au fost invadate de coloniștii europeni, oameni aceștia par că vă fac viața un calvar. Fie ca este vorba de un membru al familiei, de un prieten, de colegi sau de șeful de la birou, de vecini „nesuferiți”, cu toții am întâlnit acei oameni care par că țin, cu tot dinadinsul, să vă facă să suferiți, să se pună contra a ceea ce vreți să faceți sau în calea a ceea ce vă doriți, să vă facă „șicane” doar pentru că pot, să vă arate superioritatea lor, duritatea lor, agresivitatea lor, ș.a.m.d.

Ascultând acest capitol din carte mi-am amintit de unul dintre acești „tirani” care a venit în viața mea acum 6 ani. În realitate, eu l-am atras în viața mea. Veți înțelege puțin mai jos de ce spun că eu l-am atras.

Întâmplarea s-a petrecut după nașterea băiețelului meu, naștere din care atât eu, cât și copilul am ieșit traumatizați. Salvarea noastră la acel moment a fost practica Primaristic(R) pe care am învățat-o la recomandarea pediatrei. Această practică, derivată din kineto-terapie, a adus niște transformări uriașe în viața noastră și eu am fost atât de impresionată de schimbări încât mi-am dorit să o învăț la nivelul la care să o pot preda și altor mămici cu bebeluși în situații post-partum similare.

Și iată că în Romania urma să înceapă cursul de formare ca Profesor de Primaristic(R) iar eu am reușit să mă înscriu. Eram într-o stare extraordinară de bucurie, care după primul modul ajunsese să fie uriașă. Eram atât de încântată încât îmi doream să împărtășesc tuturor viitoarelor mămici acea cunoaștere și abia așteptam modulul următor.

Programul de formare era organizat în exclusivitate de o asociație din Romania, al cărei președinte, o doamnă specială, s-a dovedit a fi „my Petty Tyrant”. Căci cu două zile înainte de începerea celui de-al doilea modul, m-am trezit cu un telefon, din senin, în care doamna respectivă m-a anunțat sec că nu am de ce să mai vin la al doilea modul, căci am fost dată afară din programul de formare.

Nu pot sa vă explic în cuvinte ce am simțit în acel moment. Am trăit un șoc emoțional uriaș și un conflict pe măsură. Drept dovadă a fost faza de rezolvare care a venit cu niște senzații de presiune și inflamație în cap cum nu am mai experimentat în toată viața. Și nici costul primului modul nu fusese o nimica toată, însă mai mult decât costul, „durerea” mea a fost că mi-a s-a oprit, brusc, drumul pe care mă aflam.

Și suplimentar telefonul a devenit o ancoră a acelei experiențe, drept pentru care după acea convorbire telefonică, efectiv uitam unde îmi pun telefonul în secunda în care îl lăsam din mână. Subconștientul meu asociase telefonul cu vești rele, dureroase, drept urmare mă ferea de el.

Revenind la experiența de a fi dată afară din cursul de formare, complet pe „nedrept și nejustificat”, vreau să vă spun că, deși nu știam toate lucrurile pe care le știu acum, cu ajutorul pediatrei care îmi recomandase Primaristic(R) și care și ea avusese aceiași soartă, am reușit să readuc iubirea în sufletul meu și să o iubesc pe acea femeie care îmi făcuse acel „mare rău”, acea „uriașă nedreptate”. Două zile mi-am repetat în continuu că o iubesc, că o iubesc chiar dacă percepeam că mi-a făcut „un mare rău”. Și deși nu eram capabilă să văd la acel moment binele din spatele acelei experiențe, căci mie mi se părea că mi-a închis violent un drum pe care eu îl vedeam atât de minunat, am ales să cred că există un sens și un scop pentru care acele lucruri mi se întâmplau.

Și mare dreptate am avut. A trecut un timp până când să văd binele pe care acea doamnă mi l-a făcut la acel moment și să ajung să îi fiu pe deplin recunoscătoare, căci aceea nu era, sub nicio formă, calea mea. Și pentru că eu mă încăpățânam să merg pe ea, a venit ea, cel mai prietenos și iubitor suflet, să mă ajute să revin din nou pe calea mea.

Căci, în realitate, toți acești „Petty Tyrants” nu sunt altceva decât cele mai prietenoase și iubitoare suflete, cu care ne-am înțeles înainte de a veni în această experiență fizică, să ne ajute să învățăm niște lecții foarte importante pentru creșterea și evoluția sufletului nostru.

Și cu cât este mai aprig acel „tiran”, cu atât mai iubitor este sufletul care a ales să vină să joace acel rol „ingrat” în viața noastră, pentru ca noi să avem contextul ideal din care să ne învățăm lecțiile care să ne aducă mai aproape de esența noastră Divină.

Fie că ne-am propus să învățăm ce este răbdarea, ce este compasiunea sau acceptarea, ce sunt respectul și prețuirea de sine sau ce este iubirea de sine, aceste suflete au venit în viața noastră, ca să ne ajute să ne învățăm lecțiile pe care sufletul nostru și le-a propus, că să ne faciliteze acea învățare.

Nimic nu se întâmplă în viața noastră fără un sens sau un scop, de la stările pe care le numim „boală”, până la fiecare experiență și fiecare om pe care le atragem în viața noastră. Totul se întâmplă întru creșterea și evoluția sufletului nostru.

Așadar, gândiți-vă la „tiranii” din viețile voastre și căutați să reflectați asupra următoarelor aspecte:

„Ce lecții v-ați propus să învățați din interacțiunea cu aceste suflete prietenoase?”

„Vă pun” obstacole în cale? Atunci poate că aceea nu este calea voastră sau poate că vă testează să vă dați seama cât de tare doriți să mergeți pe acea cale.

„Vă pun” răbdarea la încercare? Atunci lecția este să învățați să fiți răbdători.

„Vă fac” să îi judecați? Atunci lecția este să învățați să vă opriți din a vă mai judeca voi înșivă și din a îi judeca pe cei din jurul vostru.

„Vă fac” să vă simțiți că nu contați? Atunci lecția este să învățați voi înșivă să vă prețuiți pe voi și să vă puneți pe primul loc.

„Vă fac” să simțiți că trebuie să dați și să dați încontinuu pentru a fi acceptați? Atunci lecția este să vă acceptați voi pe voi înșivă așa cum sunteți, deplin și în totalitate.

„Vă fac” să vă simți că nu sunteți demni de respect? Atunci lecția este să învățați să vă respectați voi pe voi înșivă.

„Vă fac” să vă simțiți sau credeți că nu meritați să fiți iubiți? Atunci lecția este să învățați să vă iubiți necondiționat voi pe voi înșivă.

Am folosit intenționat verbele în ghilimele pentru că nimeni și nimic, niciodată nu o să vă poate face să vă simțiți într-un anume fel. Este, întotdeauna, exclusiv alegerea noastră ce simțim față de cuvintele, atitudinile, acțiunile și comportamentele celor din jurul nostru, față de evenimentele din viața noastră. Iar această alegere este determinată de întregul nostru set de credințe și valori cu care operăm atât conștient, cât mai ale neconștient.

Așadar, voi sunteți singurii care vă puteți da seama, cel mai bine, care sunt lecțiile pe care sufletul vostru și le-a ales să le învețe din experiențele cu aceste suflete prietenoase. Iar în momentul în care lecția este învățată, așa cum s-a întâmplat și în povestea lui Don Juan, acel „tiran” dispare.

În realitate, dispar percepțiile noastre asupra comportamentelor și atitudinilor acelor persoane, căci, odată învățată lecția, se schimă radical prisma prin care noi ne uităm la oamenii din jurul nostru. Sau, altfel spus învățarea lecției se poate face doar cu schimbarea paradigmelor din care ne manifestăm. Și fizic, acei oameni pot să plece din viețile noastre, sau pot să rămână, însă și dacă rămân nu îi vom mai vedea niciodată ca pe niște „Tirani Meschini” pentru că am trecut la un alt nivel de conștiință și înțelegere asupra vieții noastre aici, în această realitate tridimensională.

Așadar, amintiți-vă întotdeauna că „tiranii” din viețile voastre sunt în realitate cei mai mari maeștri ai voștri și că ar trebui să fim recunoscători pentru prezența lor în viețile noastre și să o fructificăm la maxim. Este nevoie, însă, să ne asumăm răspunderea pentru propriile vieți și să conștientizăm că, întotdeauna, interiorul creează exteriorul și niciodată invers.

Și dacă nu vin ei la noi, așa cum spunea binefăcătorul lui Don Juan, să mergem să noi să îi căutăm, căci nu putem crește și evolua decât prin interacțiunile cu alți oameni. Și cu cât sunt mai provocatoare aceste interacțiuni cu atât mai pline de lecții sunt.

Să vă fie de folos!

Îți mulțumesc. Te iubesc.

Peace of the I.